Este anunțul zilei venit de la Ministerul de Finanțe de la București.

Ministerul Finanțelor a încasat primii bani din PNRR

Potrivit unui comunicat de presă de vineri, 7 octombrie, Ministerul Finanțelor a încasat primii bani din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Este vorba despre o sumă de 82 de milioane de lei, precizează sursa citată.

Astfel, Ministerul Finanțelor anunță că totalul încasărilor înregistrate la nivelul instituției se ridică la 130 de milioane de lei, fonduri transferate în conturile de venituri ale bugetului de stat, care au avut la bază solicitările transmise de coordonatorii de reforme și investiții, pentru sumele utilizate în scopul realizării țintelor și jaloanelor incluse în PNRR.

„Deschidem prin această tragere drumul fondurilor din PNRR în conturile statului, pe baza acțiunilor realizate de Ministerul Finanțelor.

E o impulsionare bine-venită să accelerăm atragerea fondurilor puse la dispoziție prin Mecanismul de redresare și reziliență și să ne apucăm de implementarea reformelor ambițioase, atât de necesare României pentru o dezvoltare durabilă”, a transmis vineri, 7 octombrie, ministrul Finanțelor, Adrian Câciu.

Vor veni 1,4 miliarde de euro și pentru proiecte de independență energetică și combaterea sărăciei energetice

Tot săptămâna aceasta, marți, 4 octombrie, Ministerul Finanțelor preciza că România va obține aproape 1,4 miliarde euro pentru proiecte de independență energetică și combaterea sărăciei energetice, după adoptarea propunerii RepowerEU în Consiliul Ecofin.

Totul s-a decis după ce miniștrii de Finanțe din țările membre UE au ajuns la un Acord general pe inițiativa REPowerEU în timpul reuniunii Consiliului Afaceri Economice și Financiare desfășurată marți la Luxembourg.

„Adoptarea în Consiliul ECOFIN a propunerii REPowerEU demonstrează ce înseamnă, de fapt, solidaritatea UE și reacția rapidă, fermă și coordonată la crizele suprapuse cu care ne confruntăm. România va fi a șasea beneficiară din UE a noilor fonduri alocate prin RepowerEU, cu o anvelopă de aproximativ 1,4 miliarde euro.

Fondurile vor fi asigurate din licitarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră aferente Fondului de Inovare (75%) și din devansarea licitării certificatelor ETS alocate național aferente perioadei 2027-2030 (25%). În timpul negocierilor, suma obținută de România practic s-a dublat, față de propunerea inițială a Comisiei Europene din luna mai anul acesta, când alocarea era de aproximativ 720 de milioane de euro.

În plus, prin Regulamentul aprobat astăzi în Consiliul Ecofin este acceptată o propunere susținută și de țara noastră referitoare la posibilitatea includerii în noul capitol RepowerEU a unor măsuri privind independența energetică din PNRR inițial, în condițiile recalculării anvelopei de granturi din alocarea inițială a Mecanismului de Redresare și Reziliență.

Regulamentul oferă, de asemenea, și posibilitatea combaterii sărăciei energetice prin finanțarea unor scheme de ajutor pentru categoriile defavorizate. În același timp, se prevede posibilitatea acordării unor prefinanțări pentru statele membre care solicită acest lucru, în marja unui plafon de 1 miliard de euro pentru toate statele UE.

Am speranța că votul de astăzi din Consiliul Ecofin va accelera adoptarea Regulamentului privind RepowerEU și în Parlamentul European, astfel încât să ne permită mai multe investiții care să conducă la creșterea independenței energetice și la combaterea sărăciei energetice. În același timp, adoptarea RepowerEU va facilita și actualizarea rapidă a Planurilor de Redresare și Reziliență”, a explicat atunci ministrul Adrian Câciu.