Ministerul Finanţelor a prezentat miercuri, 7 septembrie, datele privind evoluţia datoriei guvernamentale la finalul primelor şase luni din acest an. Cum a evoluat aceasta faţă de sfârşitul anului 2021?
Noi date prezentate de Ministerul Finanţelor referitoare la datoria guvernamentală (datoria administraţiei publice).
Cum arăta datoria guvernamentală a României după prima jumătate a anului 2022?
În luna iunie a acestui an, datoria guvernamentală a ajuns la 48,3% din Produsul Intern Brut (PIB), respectiv la valoare de 621,828 miliarde de lei.
Este o uşoară scădere a procentului din PIB faţă de finalul anului 2021, însă o creştere valorică de peste 44 miliarde de lei. În decembrie 2021, datoria guvernamentală era de 577,142 miliarde de lei, respectiv 48,8% din PIB.
Potrivit Ministerului Finanţelor, datoria pe termen mediu şi lung era în iunie 2022 de 600,182 miliarde de lei, iar cea pe termen scurt de 21,646 miliarde de lei.
Titlurile de stat reprezentau cea mai mare parte a acestei datorii, respectiv 511,954 miliarde de lei. Cât despre împrumuturi, acestea se ridicau la 97,775 miliarde de lei, potrivit datelor centralizate la nivelul Ministerului Finanţelor.
Cea mai mare mare parte a datoriei guvernamentale, contractată în lei şi în euro, indică Ministerul Finanţelor
Datoria guvernamentală în lei s-a ridicat, în luna iunie, la valoare de 273,466 miliarde de lei. Datoria guvernamentală în euro era de 290,513 miliarde de lei (echivalent), iar datoria în dolari americani era de 56,507 miliarde de lei (echivalent).
Din datele prezentate de Ministerul Finanţelor mai reiese că datoria administraţiei publice centrale se ridica la 604,883 miliarde lei, din care 583,254 miliarde de lei pe termen mediu şi lung.
Cea mai mare parte a datoriei administraţiei centrale era contractată în euro (286,308 miliarde de lei, echivalent) şi în lei (260,727 miliarde de lei).
Datoria administraţiei publice locale se cifra la 16,946 miliarde de lei, din care 16,927 miliarde de lei pe termen mediu şi lung.
Ministerul Finanţelor a mai transmis că datoria externă a administraţiei publice era de 318,28 miliarde de lei (24,7% din PIB), din care 313,459 miliarde de lei datorie externă a administraţiei publice centrale şi 4,821 miliarde de lei datoria externă a administraţiei publice locale.