Din noiembrie 2021, de când a fost operaționalizată facturarea electronică generalizată pe relația Business to Government (B2G), aceasta a fost utilizată în domeniul achizițiilor publice în relația dintre operatori economici și autorităţi/entităţi contractante, iar rezultatele sunt foarte bune.
Adrian Câciu, despre digitalizarea administrației publice
Începând de astăzi se intră în etapa digitalizării economiei și a relației fiscal-digitale dintre economie și autorități.
„Digitalizarea administrației publice este o prioritate, iar Ministerul Finanțelor este în plin proces de tranziție de la documentele pe hârtie la cele pe suport digital. RO e-Factura este un sistem care contribuie la susținerea unui mediu fiscal eficient, transparent și echitabil. Împreună cu Sistemul național privind monitorizarea transporturilor de bunuri RO e-Transport se asigură pașii către o digitalizare majoră a operațiunilor comerciale într-un context unitar și fiscalizat.
În prezent, avem în pregătire și alte sisteme electronice care să țină pasul cu evoluțiile tehnologice și să răspundă tuturor cerințelor mediului de afaceri. Standardizarea sistemului de facturare electronică are beneficii semnificative și la nivel internațional în ceea ce privește funcționarea economiilor, impactul asupra mediului și reducerea sarcinilor administrative”, a subliniat Adrian Câciu, ministrul finanțelor.
OUG nr.130/2021 stabilește următoarele termene privind facturarea electronică de către firmele care comercializează produse considerate cu risc fiscal ridicat:
– în intervalul 1 aprilie – 30 iunie 2022 firmele pot să transmită facturile emise în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura, indiferent dacă destinatarii sunt sau nu înregistraţi în Registrul RO e-Factura;
– începând cu 1 iulie 2022 aceste firme au obligația să transmită facturile emise în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura, indiferent dacă destinatarii sunt sau nu înregistraţi în Registrul RO e-Factura.
Sistemul RO e-Factura poate fi accesat cu ajutorul credențialelor pentru Spatiul Privat Virtual (SPV).
Beneficiile acestui sistem
RO e-Factura are nenumărate beneficii atât pentru administrația publică, cât și pentru mediul privat:
– Oferă o imagine de ansamblu, în timp real, asupra execuției bugetare și în următoarea etapă, a tranzacțiilor în relația B2B;
– Contribuie semnificativ la reducerea fraudei TVA la nivel național, cât și în cadrul Uniunii Europene. Va reduce pierderile asociate cu evaziunea fiscală;
– Va fi un sistem interconectat cu celelalte sisteme deținute de statele membre ale U.E.;
– Va asigura posibilitatea participării în procesul de achiziții publice a oricărei entități din oricare stat membru al Uniunii Europene;
– Sistemul va oferi date în timp real, lucru care va conduce la eficientizarea procesului de colectare și, implicit, asigurarea necesității de investiții ale statului român;
– Eficiență, predictibilitate și transparență în cheltuirea banilor de către instituțiile publice;
– Va contribui la dezvoltarea mecanismului de verificare documentară (desk – audit – control ANAF – Antifraudă de la distanță) pentru acțiunile de conformare și prevenire;
– Datele colectate prin acest sistem vor fi suport pentru analize predictive mai detaliate ale evoluției economice, identificarea asimetriilor din economie și implementarea unor politici fiscale pertinente care să asigure un cadru natural de dezvoltare al mediului de afaceri;
– Elimină vulnerabilitățile vechiului sistem de facturare pe suport hârtie.
Ministerul Finanțelor mai transmite că, tot de la 1 aprilie, intră în vigoare Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 131/2021, care instituie obligația unităților afiliate de a transmite facturile emise atât către titularii voucherelor de vacanță, cât și în sistemul național privind factura electronică RO e-Factura.