Împrumuturile au avut loc printr-o emisiune de obligaţiuni de stat tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 39 de luni, la un randament mediu de 3,46% pe an, mai arată BNR.
Valoarea nominală a emisiunii de luni a fost de 500 de milioane de lei, iar băncile au subscris 904,2 milioane de lei.
Totodată, marți este programată o licitaţie suplimentară prin care statul vrea să atragă încă 75 de milioane de lei la randamentul stabilit luni pentru obligaţiuni.
Planuri mari în luna iulie
În luna iulie a acestui an, Ministerul Finanţelor Publice a planificat împrumuturi de la băncile comerciale de 4,8 miliarde de lei, din care 1,2 miliarde de lei prin două emisiuni de certificate de trezorerie cu discount şi 3,8 miliarde de lei prin opt emisiuni de obligaţiuni de stat, la care se poate adăuga suma de 540 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.
Suma, uşor mai mare decât cea de 5 miliarde de lei programată în iunie, va fi destinată refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.