Ministerul Finanţelor: România va respecta ţinta de deficit de sub 3% din PIB

Diferenţa dintre estimările Comisiei Europene şi cele ale României în ceea ce priveşte deficitul bugetar pentru 2017 este rezultatul aplicării unor metodologii diferite de estimare, dar autorităţile române şi-au asumat un program de guvernare care va respecta ţinta de deficit de sub 3% din PIB, se arată într-un comunicat al Ministerului Finanţelor Publice.

"Prin scrisoarea transmisă, Comisia Europeană se arată preocupată de o eventuală depăşire a ţintei de deficit pentru anul 2017. Conform bugetului de stat aprobat de Parlamentul României, Guvernul şi-a asumat un deficit bugetar sub 3%, cu respectarea criteriilor de la Maastricht. Diferenţa dintre cele două abordări este rezultatul aplicării unor metodologii diferite de estimare", precizează Ministerul Finanţelor.

Replica autorităţilor române vine după ce comisarii europeni Valdis Dombrovskis şi Pierre Moscovici au transmis o scrisoare Ministerului Finanţelor Publice în contextul publicării de către Comisia Europeană (CE) a rapoartelor privind situaţia economică şi socială din statele membre.

Analiza Comisiei face parte din procedura Semestrului European şi include o evaluare a dezechilibrelor care există încă în unele state membre. Conform acestor rapoarte, Comisia Europeană a constatat dezechilibre economice în 12 state membre UE, situaţia acestora urmând a fi în continuare monitorizată, în timp ce României i s-a transmis doar o scrisoare formală, fără a fi identificate dezechilibre economice.

"Deşi în acest moment avem opinii diferite privind prognoza economică pentru anul 2017, Guvernul României s-a angajat să implementeze un Program de guvernare menit să aducă dezvoltare sustenabilă, investiţii în infrastructură şi creare de noi locuri de muncă, cu respectarea unei ţinte de deficit de sub 3% din PIB", precizează sursa citată.

Potrivit previziunilor economice de iarnă publicate la jumătatea lunii februarie de Executivul comunitar, în România deficitul public ar urma să ajungă la 3,6% din PIB în 2017, faţă de 3,2% cât estima în toamnă, pentru ca în 2018 să urce la 3,9% din PIB.

"Bugetul pe 2017 adoptat de noul Guvern conţine mai multe reduceri de taxe (în special eliminarea contribuţiilor sociale pentru pensii mici) la care se adaugă majorarea cheltuielilor pentru pensii şi salarii în sectorul public. În consecinţă, deficitul guvernamental este preconizat să crească la 3,9% din PIB în 2018 din cauza efectelor majorării semnificative a pensiilor programată pentru luna iulie 2017', avertiza Comisia Europeană la vremea respectivă.

Totodată, Comisia Europeană a revizuit în urcare, la 4,4%, estimările referitoare la creşterea economiei româneşti în acest an, avansul urmând să încetinească la 3,7% în 2018. AGERPRES