Deși mai sunt doar câteva zile până la alegerile parlamentare. Ministerul Finanțelor are planuri mari în luna decembrie. Sunt planificate împrumuturi destul de mari la finalul anului.
Mai exact, se pare că Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a planificat, în luna decembrie 2020, împrumuturi de la băncile comerciale de 4,4 de miliarde de lei, din care 500 milioane printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discont şi 3,9 miliarde de lei prin şapte emisiuni de obligaţiuni de stat.
La acestea se poate adăuga suma de 585 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.
Suma, uşor sub cea din octombrie (5,055 miliarde lei), va fi destinată refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.
Șapte emisiuni în luna decembrie
În același timp, conform prospectului publicat în Monitorul Oficial, MFP a programat în data de 10 decembrie o emisiune de certificate cu discont în sumă de 500 milioane de lei, cu scadenţa în 13 decembrie 2021.
De asemenea, pe parcursul lunii vor avea loc şapte emisiuni de obligaţiuni de tip benchmark, cu o valoare totală de 3,9 miliarde de lei, urmate a doua zi de o sesiune suplimentară de oferte necompetitive, cu o valoare de 15% din valoarea iniţială a emisiunii de obligaţiuni (585 milioane de lei în total).
Emisiunile vor fi de 700 de milioane de lei (trei emisiuni), 600 milioane de lei (o emisiune), 500 milioane de lei (o emisiune), 400 de milioane de lei (o emisiune) şi 300 de milioane de lei (o emisiune).