Ministerul Finanţelor vrea să reintroducă posibilitatea achiziţionării de către populaţie a obligaţiunilor direct de la Trezorerie, acest instrument fiind în lucru, a declarat ministrul Finanţelor Publice, Viorel Ştefan, în cadrul unei emisiuni difuzate duminică la Digi 24.
În legătură cu declaraţiile liderului PSD, Liviu Dragnea, de a se accesa piaţa autohtonă pentru finanţare, ministrul finanţelor a precizat că discuţia a vizat un instrument care va fi lansat în perioada următoare şi prin intermediul căruia românii vor putea achiziţiona direct de la Trezorerie obligaţiuni.
‘Este vorba de instrumentele prin care ne împrumutăm, pentru că există un instrument pe care astăzi nu îl mai folosim. L-am folosit în perioada 2000-2004 şi care înseamnă acele titluri din Trezorerie, obligaţiuni de la Trezorerie. Adică fiecare român să poată să-şi ia direct de la Trezorerie, să nu se mai facă prin sistemul bancar, pentru că astăzi orice român poate să-şi cumpere titluri de stat, dar prin bănci. Băncile oferă produse pe baza acestor emisiuni de titluri de stat. Se poate, dar întrebarea este: orice român are gradul de cultură financiară care să îi determine paşii lui spre o bancă, să se ducă şi să îl întrebe pe cel de la ghişeu dacă poate să ia titluri? Şi acceptând că nu, atunci se pune problema: poate ar trebui să revenim asupra acelui instrument vechi şi să creăm la Trezorerie posibilitatea ca Trezoreria direct să ofere cetăţenilor acest produs. Cred că în scurt timp şi cu aceste instrumente…’, a afirmat Viorel Ştefan.
De asemenea, ministrul Finanţelor a precizat că nivelul datoriei este mai mic în 2017, comparativ cu cel din 2009.
‘Dacă vreţi să comparăm 2009 cu 2017 pot să vă spun aşa: în 2009 datoria publică guvernamentală contractată pentru finanţarea deficitului şi finanţarea datoriilor ajunse la scadenţă, refinanţare, a fost de 86 de miliarde de lei. Pentru 2017 noi avem o strategie de administrare a datoriei publice guvernamentale, avem un program indicativ de finanţare a acestei datorii care a fost făcut public după ce a fost aprobat de Guvern de la începutul anului, cred că în februarie, şi care indică faptul că în acest an ne vom împrumuta cu 69 de miliarde de lei, din care 24 de miliarde înseamnă finanţare a deficitului pentru acest an şi diferenţa de 45 de miliarde înseamnă datorie care va ajunge la scadenţă anul acesta şi trebuie finanţată. Sunt cu 17 miliarde în anul 2017 sub 2009’, a declarat Viorel Ştefan.AGERPRES