Ministerul Fondurilor Europene vrea să lanseze ghiduri ”antisărăcie”

Ministerul Fondurilor Europene (MFE) vrea să lanseze, în luna mai, patru ghiduri care privesc programul antisărăcie, prin Programul Operaţional Capital Uman (POCU), reiese din datele publicate pe site-ul instituţiei.

Valoarea totală a finanţării europene pentru proiectele care urmează a fi depuse se ridică la 830 milioane de euro. Astfel, prin Ghidul ”Măsuri de ocupare pentru şomeri (romă, non-romă, mediu rural, mediu urban, persoane cu dizabilităţi) – Program antisărăcie 3.1-3.5” este alocată o sumă de 440 milioane euro, iar prin ”Şcoala – motor de incluziune în zonele defavorizate, programe de formare pentru tineri şi adulţi – Program antisărăcie 6.3-6.6” – 335 milioane euro.

Celelalte două ghiduri sunt ”Servicii la nivelul comunităţii pentru copii şi tineri anterior instituţionalizaţi sau din instituţii de tip rezidenţial – Program antisărăcie 4.12, 4.13” – 45 milioane euro şi '”Dezvoltarea reţelei de asistenţi sociali şi asistenţi maternali -prevenirea separării copilului de familie – Program antisărăcie 4.14” – 10 milioane euro.