Autoritățile au anunțat lansarea schemei de ajutor în valoare de 300 milioane de euro destinată companiile de producție alimentară și construcții.
Marți, pe 25 octombrie, începând cu ora 10.00, se deschide apelul pentru o schemă de ajutor destinată companiilor de producție alimentară și construcții. Respectiv, proiectele vor putea fi depuse până pe 31 octombrie 2022. Anunțul a fost făcut de către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).
Conform unui comunicat remis de MIPE, este vorba de o schemă de ajutor în valoare de 300 milioane de euro pentru retehnologizarea companiilor de producție alimentară și construcții. Valoarea granturilor pentru investiții necesare retehnologizării care se acordă pe proiect și beneficiar, sub forma de ajutor de stat, se determină în limita de maxim cinci ori cifra de afaceri realizată în anul 2021, fiind cuprinsă între 50.000 euro și maxim 500.000 euro (echivalentul în lei la cursul inforeuro valabil în luna septembrie 2022), se precizează într-un comunicat.
Care sunt categoriile de cheltuieli eligibile în vederea desfășurării proiectelor
Conform sursei citate, se finanțează investiții destinate retehnologizării, în vederea refacerii capacității de reziliență și vor avea ca activități eligibile, precum urmează:
-modernizarea/echiparea/racordul la utilități publice/ eficiență energetică a infrastructurilor de tip clădiri specifice aferente capacităților de producție existente, precum și pentru alte categorii de cheltuieli aferente infrastructurilor specifice de producție pentru care nu este necesară obținerea de autorizații de construire în conformitate cu legislația specifică în vigoare;
-dotarea cu echipamente, utilaje specifice, mobilier specific, dotări IT, inclusiv pentru eficiență energetică, necesare activității de producție, precum și alte achiziții de bunuri de această natură care sunt necesare capacităților de producție existente.
Reamintim că apelul se deschide pe 25 octombrie 2022, ora 10.00, iar proiectele pot fi depuse până pe 31 octombrie 2022, ora 23:59:59, a subliniat ministerul.
MIPE a efectuat plățile pentru încărcarea voucherelor sociale oferite prin programul „Sprijin pentru România”
Ministerul Investițiilor și Proiectelor europene (MIPE) a efecutat, luni, 24 octombrie, cea de a treia tranșă a voucherelor sociale din cadrul programului „Sprijin pentru România”. În total, sunt patru tranșe, în valoare totală de 1.000 de lei, oferite o dată la două luni, până la finalul anului 2022.
Astfel, până miercuri, 26 octombrie, toți beneficiarii vor avea cardurile încărcate, pentru a putea achiziționa alimente și mese calde. Valoarea totală a sumei transmise de MIPE, din fonduri europene nerambursabile, se ridică la 590.384.250 lei, a informat instituția printr-un comunicat de presă.
„Mă bucur că reușim să respectăm calendarul asumat și vă pot anunța că astăzi am efectuat plățile pentru încărcarea tranșei a III-a de 250 de lei, pe care Guvernul îi oferă persoanelor vulnerabile prin programul Sprijin pentru România. Este un ajutor atât de necesar în această perioadă, din care românii pot să își cumpere alimente și mese calde.
Separat, în luna noiembrie vom distribui o nouă tranșă de pachete cu ajutoare alimentare, ce conțin 12 tipuri de produse de bază pentru consum, prin intermediul programului pe care l-am lansat încă din ianuarie 2020. Așadar, vor fi români care vor primi în această perioadă atât cei 250 de lei, cât și un pachet de peste 24 de kilograme de alimente. De asemenea, o altă veste bună pe care vreau să o anunț este că vom urgenta procesul pentru încărcarea tranșei IV de 250 de lei pe carduri, pentru a ajunge la beneficiari înainte de sărbătorile de iarnă”, a transmis ministru Marcel Boloș.