Vineri, 18 noiembrie 2022, Comisia de la Veneția a publicat Avizul urgent privind legile Justiției: Legea privind statutul CSM, Legea privind organizarea judiciară și Legea privind statutul judecătorilor și procurorilor, a anunțat Ministerul Justiției printr-un comunicat.
Raportul Comisiei de la Veneția apreciază la modul general faptul că legile Justiției sunt orientate „în direcția corectă”, deși au fost adoptate în procedură de urgență, confirmând astfel, implicit, faptul că, în adoptarea acestora, s-a ținut cont de avizele anterioare ale Comisiei.
Concluziile Comisiei de la Veneția
În mod particular, avizul reliefează o serie de importante aspecte pozitive, cuprinzând aproximativ 21 de remarci, considerații sau aprecieri pozitive, între care enumerăm pe cele mai importante:
1) Procedura de numire și revocare a procurorilor de rang înalt este transparentă, echilibrată și democratică;
2) Promovarea în posturile de conducere la instanțe și parchete este în linie cu standardele europene;
3) Libertatea de exprimare a magistraților este respectată;
4) În selecția procurorilor DNA, nu există interferențe politice, DNA își păstrează autonomia și independența, fapt salutat în mod deosebit în opinie;
5) Infirmarea soluțiilor procurorilor de către Procurorul General se face în scris și motivat, fapt apreciat pozitiv;
6) Legile au parcurs un solid proces de consultare publică;
7) Procedura de urgență a Parlamentului a fost democratică, transparentă și toate grupurile parlamentare și instituțiile interesate s-au putut exprima democratic;
8) Lupta împotriva corupției nu este afectată de prevederile legale.
9) Poziția Ministerului Justiției în sistemul judiciar este corect stabilită și limitată la aspecte administrative și manageriale.
Comisia de la Veneția a emis 4 recomandări pentru sistemul de justiție din România
În același timp, opinia formulează un număr de 4 recomandări, pe care Ministerul Justiției le va analiza cu atenție și deschidere.
Ministerul Justiției a fost în contact permanent cu Comisia de la Veneția pe parcursul realizării evaluărilor și redactării opiniei și rămâne disponibil pentru orice consultări ulterioare.
„Am avut consultări deschise și oneste cu Comisia de la Veneția, explicând în detaliu toate aspectele ridicate în discuție. În primul rând, mulțumesc Comisiei de la Veneția pentru că a avut disponibilitatea să emită un aviz urgent la cererea Ministerului Justiției.
În ceea ce privește opinia propriu-zisă, mă bucur să constat că prevederi importante ale legilor Justiției au fost validate prin această opinie, care constată că sunt în standardele europene.
De asemenea, mă bucur să constat că opinia remarcă direcția bună în care au fost orientate, în general, aceste legi. Vom rămâne permanent deschiși atât cooperării cu Comisia de la Veneția, cât și cu orice alte autorități europene.”, a declarat Cătălin Predoiu, ministrul Justiției, potrivit comunicatului transmis de Ministerul Justiției.