”Aceste lucruri sunt în discuţie la nivelul Ministerului Justiţie întrucât avem condiţionalitate în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare, dar şi cerinţe interne ale sistemului judiciar care reclamă nevoia de transparenţă în procedurile de selecţie pentru instanţa supremă în stat”, potrivit secretarului de stat în Ministerul Justiţiei, Lidia Barac.
Ea a precizat că ministerul va promova noul proeict ”în timpul cel mai scurt, pentru că regulile au fost negociate în cadrul sistemului de justiţie, sunt cunoscute de CSM, de sistemul judiciar”.
Oficialul MJ a arătat că pentru moment nu s-a ajuns cu discuția la posibilitatea ca noul proiect să fie adoptat prin asumarea răspunderii Guvernului în fața Parlamentului.
”Legea contează pentru MCV, de aceea a şi fost promovată la momentul potrivit, dar nu vom încălca Constituţia şi regulile statului de drept numai pentru a ne rezolva noi termenele. Importantă este această voinţă de a modifica regulile de selecţie pentru Înalta Curte”, a spus Barac.
Pe 5 octombrie, Senatul, ca for decizional, a respins în şedinţa de Plen proiectul de lege iniţiat de Guvern privind modificarea modului de promovare a judecătorilor la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Ministerul Justiției va promova în curând un nou proiect de lege privind promovarea magistraţilor la ÎCCJ
9 noiembrie 2011, 18:04
Ultima modificare în 9 noiembrie 2011, 20:04
Un nou proiect de lege privind promovarea magistraţilor la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă ÎCCJ va fi prezentat în Guvern de Ministerul Justiției, după ce Senatul a respins proiectul inițial.
Etichete:
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Berlusconi rămâne premier, dar costul de finanţare al Italiei creşte
- Berlusconi va demisiona după adoptarea măsurilor promise UE
- Mircea Geoană vrea convocarea Comitetului Executiv Naţional al PSD
- Gazoductul Nord Stream va fi inaugurat marți. Crește dependența Occidentului de Rusia
- Uniunea Europeană pregăteşte îngheţarea creditelor pentru Siria
- LISTA companiilor pe care trebuie să le privatizăm
- În 14-20 noiembrie, un Happy Meal vândut înseamnă o donaţie de 1 leu pentru o secţie de oncologie-hematologie pediatrică
- Sorin Ovidiu Vîntu, arestat pentru 29 de zile
- Ameninţările israeliene ar putea genera o catastrofă
- Peste un milion de români au renunțat la Vodafone anul acesta