Ministerul Mediului a lansat, marţi, în consultare publică, programele ''Casa Verde” şi ''Casa Verde Plus” dedicate celor care doresc finanţare pentru dotarea caselor cu sisteme de producere a energiei nepoluante şi izolarea lor cu materiale ecologice.
Programele se vor afla în dezbatere publică timp de zece zile, urmând să fie lansate oficial în luna august. Astfel, pentru acest an, bugetul programului 'Casa Verde'' ajunge la 138 de milioane de lei, din care 60 de milioane de lei pentru populaţie.
”O persoană fizică poate primi o finanţare de 6.000 de lei pentru achiziţia unor panouri solare care să asigure apa caldă menajeră, adică 100% din costuri. În cazul achiziţiei unei pompe de căldură, finanţarea ajunge la 8.000 de lei, adică 70-80% din costurile totale”, a declarat ministrul Mediului, Cristiana Paşca-Palmer. Pentru clădirile publice se pot obţine finanţări de până la 90% din proiect, dar nu mai mult de 500.000 de lei pentru unităţile de cult şi două milioane de lei pentru instituţiile publice. Pentru primării, subvenţia este de maximum patru milioane de lei pentru oraşele cu peste 100.000 de locuitori şi scade gradual până la 500.000 de lei pentru localităţile cu mai puţin de 3.000 de locuitori.
”În acest an lansăm în premieră şi programul 'Casa Verde Plus'. Bugetul total pentru acest an este de 45 de milioane de lei, din care 12 milioane de lei pentru persoanele fizice şi 33 de milioane de lei pentru cele juridice”, a arătat ministrul. Proiectele finanţate prin ”Casa Verde Plus” vor include, pe lângă sistemele de încălzire, optimizarea energetică prin folosirea de materiale cu amprentă redusă de carbon, respectiv izolarea termică a pereţilor cu materiale, ecologice, precum lână, cânepă sau piatră bazaltică, sisteme de acoperişuri verzi, sisteme de eficientizare a consumului de resurse şi sisteme de iluminat ecologice.
”Am observat că sunt zone unde lâna efectiv se aruncă la gunoi, aşa că vrem să creăm o piaţă pentru a utiliza lâna în mod eficient”, a adăugat Palmer. Un beneficiar persoană fizică poate primi maximum 40.000 de lei prin acest program, sumă care poate acoperi integral izolarea cu materiale ecologice a unei case cu o amprentă la sol de 90 de metri pătraţi (materiale şi manoperă). Persoanele juridice, pentru clădirile de interes public, pot primi până la 500.000 de lei.
Potrivit ministrului, românii care vor să acceseze aceste programe trebuie să se înscrie la Agenţia pentru Protecţia Mediului de pe raza judeţului unde locuiesc şi să întocmească un dosar. Angajaţii de la Administraţia Fondului de Mediu vor analiza dosarul, apoi va fi semnat un contract cu viitorul beneficiar, care va avea la dispoziţie un an pentru a achiziţiona sistemul şi a depune facturile pentru decontare. Finanţarea va fi acordată pe principiul 'primul venit, primul servit'.
La rândul său, preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu, Istvan Jakab, a arătat că, la programul anterior 'Prima Casă', lansat în 2011, au participat 15.000 de persoane fizice, din care circa 2.000 nu au primit încă finanţarea.
El a estimat pentru cele două proiecte lansate în acest an circa 10.000 de beneficiari. ”Sperăm ca aceste programe să continue şi anii următori, dar acest lucru depinde de succesul lor. Ne dorim ca şi asociaţiile de locatari să poată beneficia, dar aici sunt anumite aspecte juridice care trebuie clarificate”, a mai spus Cristiana Palmer. (Sursa: Agerpres)