Ministerul Muncii a confirmat vineri existența unor probleme cu contribuția la pensie pentru românii care s-au aflat în ultimele luni în șomaj tehnic. În prezent se încearcă remedierea situație de către experții IT în aplicația ministerului și updatarea programului.
Chiar dacă contribuțiile s-au plătit pentru românii care au fost în șomaj tehnic, la Casa de Pensii multe persoane apar că nu au cotizat în acea perioadă. Informația a fost confirmată de Ministerul Muncii, pentru HotNews.ro, vineri, după ce aceasta apăruse în spațiul public încă de săptămâna trecută. Conform instituției, aspectele sesizate au fost deja preluate de experții IT ai Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP) în vederea upgradării aplicației pentru a prelua corespunzător datele din declarația D112.
“Referitor la situația cu care se confruntă în prezent persoanele care s-au aflat în șomaj tehnic și care, pentru o anumită perioadă, nu figurează ca asigurat în sistemul informatic, precizăm că problema apărută a fost cauzată de modificări legislative din domeniul social care nu au fost anticipate la momentul în care a fost concepută aplicația informatică utilizată în sistemul de evidență al persoanelor asigurate”, spune Ministerul Muncii, într-un răspuns transmis HotNews.ro.
Conform documentului, aspectele sesizate au fost deja preluate de experții IT ai Casei Naționale de Pensii Publice în vederea upgradării aplicației pentru a prelua corespunzător datele din declarația D112.
“Finalizarea acestui proces va avea loc în foarte scurt timp și la acel moment toate datele necesare determinării stagiului de cotizare și a punctajelor pentru stabilirea dreptului la pensie vor putea fi vizualizate în sistem și utilizate la momentul acordării drepturilor de pensie”, mai menționează sursa citată.
Ce se spune în ordonanța dată de Guvern în primăvară
Potrivit OUG nr. 30/2020, indemnizația de șomaj tehnic la care au dreptul salariații trimiși acasă este taxabilă similar salariilor: impozit și contribuțiile sociale obligatorii, adică și cea pentru pensii. Asta înseamnă că și dacă stau acasă, angajații contribuie pe acea perioadă pentru vechimea lor la pensie.
Conform Codului muncii, pentru salariații trimiși în șomaj tehnic trebuie să se plătească o indemnizație de minimum 75% din salariul de bază. Statul acoperă integral indemnizația de șomaj tehnic de 75% din salariul de bază, dar nu mai mult de 75% din salariul mediu brut aferent anului 2020.