Cel mai mare număr de familii beneficiare s-a înregistrat în Regiunea Nord-Est: 87.035 (26,8% din numărul total de beneficiari la nivel naţional). În judeţele Neamţ, Suceava, Bacău, Iaşi şi Vaslui locuieşte un număr mare de beneficiari (peste 12.800 în fiecare judeţ). Valoarea maximă s-a înregistrat în judeţul Vaslui, de 18.122 familii beneficiare.
Cele mai mari ponderi ale numărului de familii beneficiare din judeţ în totalul naţional de familii beneficiare de alocaţie de susţinere a familiei s-au înregistrat în Buzău (4,2%), Iaşi (4,9%), Bacău (5,0%) şi Vaslui (5,6%).
Pe baza componenţei familiilor pentru care s-a stabilit dreptul la alocaţie în anul 2011 se poate estima numărul de copii care făceau parte din aceste familii (în lipsa unor date detaliate, familiile cu patru sau mai mulţi copii au fost considerate ca fiind cu patru copii). Valorile cele mai mici ale acestui indicator erau de 1.868 copii în municipiul Bucureşti, 3.024 copii în Ilfov, 5.057 copii în Tulcea şi 4.906 copii în Timiş, iar cele mai mari de 27.759 copii în Suceava, 31.069 copii în Bacău, 32.607 copii în Iaşi şi 35.188 copii în Vaslui.

În cazul în care se raportează numărul estimat de copii beneficiari de alocaţie de susţinere la cel de copii beneficiari de alocaţie de stat pentru copii, se obţine un total la nivel naţional de 15,6%. Judeţele cu cele mai mari ponderi sunt Bacău şi Vâlcea cu 22,1%, Neamţ cu 23,2%, Botoşani cu 24,3% Mehedinţi cu 24,8%, Buzău cu 25,2% şi Vaslui cu 36,3%, în timp ce municipiul Bucureşti şi judeţul Timiş au cele mai mici valori (0,7%, respectiv 4,2%).
Bucureşti, cel mai mic număr de familii beneficiare

Numărul de familii beneficiare din judeţul Vaslui (18.122 – valoarea maximă la nivel naţional) a fost de 17,4 ori mai mare decât numărul de familii beneficiare din Municipiul Bucureşti (1.042 – valoarea minimă la nivel naţional), iar numărul estimat de copii beneficiari de 18,8 ori mai mare (1.868 copii comparativ 35.188 cu copii).

Cele mai multe familii beneficiare de alocaţie de susţinere au fost formate din ambii părinţi şi copii acestora – 81,8%. Familiile beneficiare compuse din doi părinţi şi copiii acestora au avut următoarea distribuţie: 37,1% au fost familii care aveau în întreţinere un copil; 43,6% familii care aveau în întreţinere doi copii; 12,6% familii care aveau în întreţinere trei copii şi 6,7% familii care aveau în întreţinere patru sau mai mulţi copii.

În mediul rural au domiciliat mai mult de trei sferturi din familiile cu ambii părinţi având unul sau mai mulţi copii, beneficiare de alocaţie (77,7%). Cele mai mari ponderi ale mediului rural (de peste 90%) le-au înregistrat judeţele Vâlcea, Neamţ, Iaşi, Dolj, Vrancea şi Călăraşi

O cincime dintre familiile beneficiare, monoparentale
Aproape o cincime (18,2%) din totalul familiilor beneficiare de alocaţie de susţinere au fost monoparentale. Distribuţia numărului de familii monoparentale beneficiare în funcţie de numărul de copii a fost următoarea: familiile cu un copil au reprezentat 64,4% din totalul beneficiarilor, familiile cu doi copii 25,4%, cele cu trei copii 7%, iar cele cu patru sau mai mulţi copii 3,2%.

Se observă că familiile cu un copil domiciliate în mediul rural aveau ponderea cea mai mare în totalul familiilor monoparentale beneficiare de alocaţie de susţinere – 42,2%. Ponderea familiilor monoparentale care locuiau în mediul rural în totalul familiilor monoparentale beneficiare de alocaţie de susţinere a fost de 65,4%. Judeţele care au înregistrat ponderi ale mediului rural mai mari de 80% au fost: Teleorman, Vrancea, Arad, Dolj şi Călăraşi. Ponderi sub 40% au avut judeţele Suceava, Covasna, Hunedoara, Constanţa şi Tulcea (pentru ultimul ponderea a fost de 23,8%).

Familiile monoparentale cu unic părinte tatăl (9.074) au reprezentat 15% din totalul familiilor monoparentale îndreptăţite să primească alocaţia pentru susţinerea familiei. Dintre acestea, locuiau în mediul rural 7.179 familii (79,1% din total) şi în mediul urban 1.895 familii (20,9%). Majoritatea bărbaţilor beneficiari aveau unul sau doi copii (70,3%, respectiv 22,7%), ceea ce arată că familiile cu venituri mici care au ca unic părinte tatăl sunt mai puţin numeroase.