Ministerul Muncii nu a ajuns la un acord cu sindicatele din administraţia locală privind norma de hrană şi voucherele de vacanţă. Protestele vor continua

Reprezentanţii sindicatelor din administraţie au declinat invitaţia Ministerului Muncii de a participa la dezbaterile ce vor avea loc în cadrul unui Grup de lucru, referitoare la acordarea normei de hrană şi a voucherelor de vacanţă pentru salariaţii din administraţia publică locală, iar în acest context nu a rezultat un acord privind suspendarea acţiunilor de protest anunţate de către Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA), se arată într-un comunicat de presă al ministerului de resort.

'În legătură cu revendicările formulate de Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA), precizăm că, în urma discuţiilor purtate la Ministerul Muncii în zilele de 27 iunie şi 8 iulie 2016, nu a rezultat, în cele din urmă un acord privind suspendarea acţiunilor de protest anunţate (…) Cu privire la acordarea normei de hrană şi a voucherelor de vacanţă pentru salariaţii din administraţia publică locală, ministrul Muncii a propus iniţierea unui Grup de Lucru împreună cu Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, la care să fie invitaţi şi reprezentanţii federaţiei şi ai confederaţiei, şi care în perioada 11 – 31 iulie 2016 să analizeze posibilitatea aplicării măsurilor în discuţie. Reprezentanţii sindicatelor au declinat această invitaţie, acesta fiind de altfel singurul punct asupra căruia părţile nu au căzut de acord, şi au anunţat ca vor continua protestul', notează sursa citată. 

Ministerul Muncii precizează faptul că rămâne, în continuare, deschis dialogului cu Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA), şi va conlucra cu celelalte ministere în găsirea unor soluţii convenabile tuturor părţilor implicate. 

'Aşa cum a făcut deja public ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru, considerăm rezolvată revendicarea privind eliminarea în totalitate a prevederilor art. 31 alin. 4 din O.U.G. nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Aceasta a fost soluţionată prin transmiterea în teritoriu cu sprijinul Ministerului Administraţiei şi Internelor a adresei M.M.F.P.S.P.V. nr. 3926/DP/04.07.2016, conţinând precizările necesare pentru corecta aplicare a acestor dispoziţii legale. FNSA a confirmat în cadrul discuţiilor că acceptă faptul că această revendicare a fost soluţionată', relevă comunicatul Ministerului Muncii. 

Potrivit sursei citate, referitor la majorarea salariilor de bază pentru funcţionarii publici şi pentru personalul contractual din administraţia publică locală, 'Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice s-a angajat ca prim pas să colecteze datele privind salariile ce vor fi plătite în unităţile administrative teritoriale'. 

'Datele colectate vor fi utilizate în mod transparent la fundamentarea proiectului legii unitare de salarizare a personalului plătit din fonduri publice. Discuţiile pe marginea principiilor proiectului de lege vor începe în a doua jumătate a lunii iulie 2016, pornind de la principiile care au stat la baza elaborării Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice', conform ministerului de resort. 

Ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru, a declarat, vineri, că ministerul pe care îl conduce este pe care să semneze un acord cu sindicatele din administraţie pentru a găsi soluţii la problemele ridicate de acestea. 

"Suntem pe cale să semnăm un acord cu sindicatele, în care să căutăm să găsim nişte soluţii pe parcursul verii pentru problemele lor", a spus Pîslaru, după două ore de discuţii cu reprezentanţii Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie (FNSA). 

Întrebat de jurnalişti dacă este vorba de majorări salariale, ministrul a afirmat că problemele se centrează pe anumite drepturi ce ar putea fi acordate în limita bugetului local. 

Revendicările FNSA sunt următoarele: majorarea cu 25% a salariilor de bază ale funcţionarilor publici şi ale personalului contractual din administraţia publică locală, eliminarea în totalitate a art. 31, alin. 4 din OUG nr. 20/2016, acordarea normei de hrană pentru toţi salariaţii din administraţia publică locală, acolo unde resursele bugetare permit acest lucru, şi acordarea voucherelor de vacanţă pentru salariaţii din administraţia publică locală. 

Potrivit unui comunicat al FNSA, în cadrul întâlnirii din data de 27 iunie 2016 a sindicaliştilor cu ministrul Muncii nu s-a ajuns la niciun consens în cadrul procedurii de conciliere.

AGERPRES