Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale va avea, în 2018, un buget („credite bugetare”) de 31,69 miliarde de lei, cu 13,23% mai puţin decât alocarea din 2017, arată datele proiectului Legii bugetului de stat pe anul viitor postat pe site-ul Ministerului Finanţelor
Ca ordonator principal, Ministerul Muncii va mai putea atrage sume suplimentare („credite de angajament”) la acest buget, în valoare totală de până la 31,74 miliarde de lei.
Potrivit proiectului, priorităţile strategice vizate de politica în domeniul muncii şi justiţiei sociale sunt:
– creşterea ratei de ocupare a persoanelor în vârstă de 20-64 de ani, pe o piaţă a muncii inclusivă, care să susţină creşterea unei economii competitive şi care să ducă la reducerea sărăciei în muncă şi a ocupării informale;
– diminuarea şi prevenirea şomajului în rândul tinerilor NEETs în vederea ocupării;
– creşterea ocupării persoanelor înregistrate la ANOFM şi prevenirea şomajului;
– facilitarea tranziţiei de la sistemul de educaţie la piaţa muncii;
– îmbunătăţirea nivelului de competenţe al persoanelor înregistrate la ANOFM prin programe de formare profesională;
– stimularea angajatorilor în vederea ocupării locurilor de muncă vacante.
Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale are rolul de beneficiar de proiecte cu finanţare externă nerambursabilă, cu precădere în regim necompetitiv, în cadrul Programului Operaţional Capital Uman (POCU) 2014-2020, precum şi în cadrul Programului Operaţional Capacitate Administrativă (POCA) 2014-2020.
De asemenea, Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale şi instituţiile aflate în subordine/coordonare trebuie să asigure suportul tehnic pentru funcţionarea sistemelor informatice cu grad de acoperire naţională şi grad de risc ridicat prin:
– achiziţionare de softuri
– licenţe office, licenţe antivirus, extinderea licenţelor antivirus, licenţe sisteme de operare şi virtualizare, licenţe baze de date, licenţe servere de aplicaţie şi portal utilizatori
– înlocuirea echipamentelor de tip staţii de lucru PC care şi-au depăsit durată normală de funcţionare
– echipamente de tip server pentru rularea aplicaţiilor, bazelor de date şi a celorlalte componente ale sistemului
– surse de alimentare, echipamente de stocare, echipamente de securitate
– servicii de instalare şi configurare
– servicii dezvoltare şi implementare software REGES-ONLINE
– servicii migrare date din sistemul existent în sistemul REGES-ONLINE
– servicii de instruire a utilizatorilor.
Per ansamblu, 22 de ministere vor primi bani în plus în 2018, în timp ce la alte cinci fondurile vor scădea, se arată în sinteza proiectului de buget.