Ministerul Muncii lucrează la un proiect legislativ de debirocratizare a Inspectoratelor Teritoriale de Muncă, prin modificarea Legii 130/1999, în sensul diminuării numărului de acte ce trebuie depuse la acestea, a anunţat, vineri, Nicolae Dantes Bratu, inspector adjunct la Inspecţia Muncii. Inspectorul general de stat adjunct al Inspecţiei Muncii Nicolae Dantes Bratu a declarat, într-o conferinţă de presă, că în prezent se depun de către angajatori prea multe acte, constând în
Ministerul Muncii lucrează la un proiect legislativ de debirocratizare a Inspectoratelor Teritoriale de Muncă, prin modificarea Legii 130/1999, în sensul diminuării numărului de acte ce trebuie depuse la acestea, a anunţat, vineri, Nicolae Dantes Bratu, inspector adjunct la Inspecţia Muncii.
Inspectorul general de stat adjunct al Inspecţiei Muncii Nicolae Dantes Bratu a declarat, într-o conferinţă de presă, că în prezent se depun de către angajatori prea multe acte, constând în state de funcţii, state de plată şi foarte multe formulare.
„Se va modifica Legea 130/1999 în sensul că se vor diminua actele care trebuie depuse la inspectorate pentru a debirocratiza această activitate. Noi acum o să propunem un act normativ, care este în facere şi nu vreau să avansez acum ce şi cum va fi. În momentul în care proiectul de modificare a acestei legi va fi gata, probabil vom stabili şi cu ceilalţi participanţi la procesul de muncă – sindicate, patronate – vom face o dezbatere pe această temă, pentru că într-adevăr vrem să debirocratizăm”, a spus Bratu.
„Cozi interminabile”
Acesta a adăugat că, mai ales în Bucureşti, agenţii economici fac „cozi interminabile” la ITM pentru a depune actele necesare, dar o parte din vină le aparţine, pentru că merg în ultima zi. Modificarea legii se impune pentru că, în urma restructurării făcute de Ministerul Muncii, volumul de activitate pe angajat a crescut considerabil, a arătat el.
„Se depun state de funcţii, de plată, foarte multe formulare. În momentul în care vei fi înregistrat contractul de muncă înainte de a începe serviciul, lucrurile ar trebui să se simplifice, să nu mai fie atâtea documente de depus, pentru a fluidiza, să spunem, situaţia şi a o debirocratiza. (…) Ne ajutăm şi pe noi, dar şi angajatorii. Practic, ne uşurăm munca şi nouă. Nu suntem nici noi foarte mulţi, iar gradul de încărcare pe un salariat este foarte mare. Au dispărut 950 de posturi la nivel naţional, din 4.500, a fost făcută o restructurare serioasă la Inspecţia Muncii”, a spus Bratu.
Întrebat când ar urma să se finalizeze modificările legislative, Bratu a spus că „probabil cât mai repede”.
Doar documente în format electronic
Şeful ITM Mureş, Angela Boroş, a precizat, la rândul său, că a rugat forul tutelar să facă unele modificări legislative, astfel încât să rămână la Inspectorat documente doar în format electronic şi să se renunţe la hârtii.
„Oricum statele de plată, în conformitate cu prevederile legii contabilităţii, 82/1991, republicată, trebui păstrate de agenţii economici timp de 50 de ani. Ei oricum au obligaţia de a le păstra, iar noi mai păstrăm o evidenţă, ca să fie sigur omul că, în cazul în care evidenţa unuia se distruge, se regăseşte în evidenţa celuilalt. Sperăm să trecem la evidenţe electronice. Mai sunt declaraţiile de stabilire a comisionului datorat, pentru că păstrăm aici cărţile de muncă. Avem cam 98.999 de carnete de muncă păstrate, plus contractele de muncă, în trei exemplare, să le înregistrăm, plus actele adiţionale. În continuu vin, zilnic 50-60 de acte adiţionale”, a precizat aceasta.
SURSA: Mediafax