Puteaţi mai multe, domnule Ponta! Mult mai multe ministere pentru progresul ţării! De ce ați creat încă un post nou de ministru doar pentru Buget? Nu s-ar fi gestionat mai bine banii statului, în logica separării instituţionale pe care aţi prezentat-o, dacă înfiinţaţi şi un minister al TVA-ului, şi un minister al accizei şi, de ce nu, un post de ministru delegat pentru formularul 200?
De ce nedreptăţiţi formele de relief, animalele şi plantele? Cum să creaţi o instituţie nouă, de strânsură de prin atribuţiile ministerelor Agriculturii şi Mediului, doar pentru „Ape, păduri şi piscicultură“? Doar râul şi ramul merită ministru nou? Mai gândiţi-vă! Poate aveaţi mai puţine tensiuni cu partenerii politici dacă creaţi posturi de miniştri şi pentru păsările cerului, pentru animalele de casă, pentru cereale şi leguminoase. Munţii nu merită şi ei ministrul lor? Întrebaţi la partide, sigur au propuneri.
Cu economia aţi fost mai generos, dar era loc de mai bine. Oamenii de afaceri vă tot spun că de la stat aşteaptă, în principal, să îi lase în pace. Acum, pot fi lăsaţi în pace de trei miniştri speciali! Unul va veghea la liniştea IMM-urilor, a firmelor din turism şi a mediului de afaceri în general, altul la confortul companiilor din energie, iar altul se va abţine să încurce, imediat ce se va decide denumirea finală a ministerului, fie „Competitivitatea“, fie „Industria şi Comerţul“, fie, pur şi simplu, „Economia“. Mai greu va fi să stabilească liniile de demarcaţie dintre atribuţiile fiecăruia şi cum se vor ocupa, de la înălţimea fotoliului de ministru, de domenii în care activează majoritar agenţi privaţi, dar în rest se vor descurca bine.
Le-aţi trasat, totuşi, o ţintă cam ambiţioasă: să facă economia să crească, în medie anuală, cu nu mai puţin de 3% în următoarea perioadă, mult peste orice prognoză de până acum. Păi, pentru asta nu puteţi lăsa să biciuiască atâtea pieţe private doar trei instituţii! La IMM-uri, spre exemplu, puteaţi sparge domeniul în câteva zeci mai importante, care să merite portofolii speciale de miniştri dedicaţi progresului. S-ar bucura să aibă ministerul lor şi pantofarii, şi croitorii, şi covrigarii, şi mulţi alţii.
Există, însă, o zonă în care v-aţi apropiat de perfecţiunea instituţională cantitativă şi greu mai pot fi aduse sugestii de îmbunătăţire. Să separi tineretul şi sportul de educaţie, educaţia de cultură şi să scoţi moţ în frunte cercetarea ştiinţifică, pentru care creezi un ministru delegat dovedeşte că, atunci când preţuieşte valorile adevărate, un politician cu viziune ştie să le dedice toate ministerele şi toţi birocraţii de care au nevoie.
Oana Osman, redactor-șef