De departe, subiectul care a stârnit cele mai multe discuţii în legătură cu noul proiect de lege a sănătăţii este cel al asigurărilor private de sănătate. "Singura soluţie pe care am găsit-o a fost să transformăm o instituţie publică şi rigidă, cum este CNAS, într-o structură asociativă de tip mutualist", a declarat ministrul sănătăţii, Vasile Cepoi, înaintea consultărilor de la Bucureşti. La aceste societăţi mutuale, cetăţenii îşi vor putea încheia atât asigurări obligatorii, cât şi facultative.
"Personalul care va lucrează în asigurări va trebui să se pregătească în mod special, pentru că există mari diferenţe între cele două pachete de servicii", a precizat ministrul.
Marea schimbare este însă aceea că asiguratorii privaţi vor putea să asigure şi pachetul de bază, cu servicii garantate de stat. "Acum pachetul de bază asigură toto, în afară de serviciile stomatologice, de chirurgie estetică şi intervenţiile la cerere. Teoretic, oferă tot, însă în realitate, ne ghidăm după principiul primul venit, primul servit, pentru că banii nu ajung", a spus Vasile Cepoi.
Singura categorie care va fi în continuare asigurată prin efectul lege este a copiilor. Pentru membrii familiei care nu au venituri, respectiv soţia şi părinţii, vor plăti rudele care au venituri cât două salarii minime pe economie, vor plăti asigurarea acestora. În caz contrar, plata se va face de la bugetul de stat.
"Pentru ca bugetul de stat să poată suporta noua categorie de asiguraţi, fondul de asigurări va trebui suplimentat cu 0,3%", a mai precizat ministrul. Potrivit acestuia, legea va intra în dezbatere parlamentară în luna septembrie a acestui an.
Ministrul Sanatatii va analiza şi posibilitatea rescrierii articolului 109 din proiectul noii legi, care permite preluarea aparaturii şi a clădirii unui spital public care se reorganizează de căttre operatori privaţi de sănătate. Acest lucru naşte posibilitatea unor privatizari mascate ale spitalelor publice din subordinea autorităţilor locale.
Ministerul Sănătăţii face turul ţării cu dezbaterea pe noul proiect de lege. Care sunt principalele dileme
2 august 2012, 12:28
Ultima modificare în 2 august 2012, 15:28
Cine, pentru ce şi cât va plăti pentru serviciile medicale? De la acest triunghi al necunoscutelor pornesc toate discuţiile legate de noua lege a sănătăţii.Ministerul Sănătăţii continuă dezbaterile pe acest nou proiect, care, în opinia ministrului Vasile Cepoi, are nevoie de ajustări, cu specialişti, în Bucureşti şi în alte 14 oraşe din ţară, într-o campanie susţinută de Banca Mondială. Potrivit ministrului, în perioada următoare vor avea loc noi consultări cu reprezentanţii FMI.
Etichete: asigurare,
fonduri mutuale,
lege,
pachet servicii,
sanatate publica,
spitale
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook