În structura Ministerului Sănătăţii va fi inclus un compartiment de integritate care va avea ca scop identificarea şi combaterea fraudelor din sistemul de sănătate românesc, anunță instituția . într-un comunicat de presă.
Compartimentul va fi format din specialiști în audit și control, care vor avea competenţe în verificarea achiziţiilor publice realizate în sistem, a externalizărilor şi în zona plăţilor informale.
“Încă de anul trecut avem în vedere organizarea unui astfel de compartiment. În sănătate, este nevoie de constituirea unui grup de experţi pe probleme legate de corupţie şi fraudare a achiziţiilor publice”, a declarat ministrul Cseke Attila.
Tot cu scopul de a stopa fraudele din sistemul de sănătate, ministerul a întocmit un proiect cu finanţare din fonduri structurale, în valoare de 3 milioane de euro, care se află în prezent pe circuitul de avizare. Proiectul, cu titlul “Buna guvernare prin integritate şi responsabilitate în sistemul de sănătate”, urmărește crearea unei reţele naţionale cu reprezentanţi în fiecare direcţie de sănătate publică pentru identificarea şi combaterea fraudelor.
Tot astăzi, cincisprezece spitale care se aflau în coordonarea direcţiilor de sănătate publică au trecut în coordonarea directă a Ministerului Sănătăţii.