Primul minister care va debloca posturile este cel al Sănătăţii. Până la sfârşitul anului vor fi scoase la concurs 2.322 de posturi în sistemul medical. În plus, autorităţile administraţiei publice locale vor mai avea posibilitatea de a scoate la concurs un număr de aproximativ 750 de posturi, la care se vor adăuga şi posturile vacantate în cele 18 spitale descentralizate în 2008 la Primăria Capitalei, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătăţii. Ministerul S
Primul minister care va debloca posturile este cel al Sănătăţii. Până la sfârşitul anului vor fi scoase la concurs 2.322 de posturi în sistemul medical.
În plus, autorităţile administraţiei publice locale vor mai avea posibilitatea de a scoate la concurs un număr de aproximativ 750 de posturi, la care se vor adăuga şi posturile vacantate în cele 18 spitale descentralizate în 2008 la Primăria Capitalei, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătăţii.
Ministerul Sănătăţii precizează că va debloca cu prioritate posturile pentru medici şi asistenţi medicali în specialităţile deficitare – ATI, medicina de urgenţă, cea de laborator, radiologie – şi în spitalele din zonele unde există deficit important de personal medical.
”Vor fi deblocate posturi şi în unităţi sanitare din centrele universitare care mai au nevoie de specialişti pe anumite domenii cu lipsă acută de personal”, se arată în document.
Lista unităţilor sanitare cu paturi, dar şi numărul de posturi pe fiecare categorie de personal medical, precum şi specialităţile pentru care se vor organiza concursuri/examinări în această toamnă va fi publicată pe site-ul ministerului, începând cu 20 septembrie.
Ministerul Sănătăţii estimează că, începând din luna noiembrie a acestui an, unităţile sanitare cu paturi vor organiza concursurile/examinările pentru ocuparea posturilor.
În conformitate cu legislaţia în vigoare, ordonatorii principali de credite, în speţă instituţiile administraţiei publice locale, pot aproba, în cazuri temeinic justificate, ocuparea unui procent de 15% din totalul posturilor ce s-au vacantat.