România ocupă locul doi în Europa la obezitate infantilă, iar specialiştii avertizează că peste 11% din populaţia ţării este afectată de diabet. Principalele două cauze sunt lipsa de educaţie nutritivă şi lipsa de mişcare. În acest context dramatic, Ministerul Sănătății, condus de Sorina Pintea, a acordat Fundației McDonald\'s statutul de utilitate publică, așa cum au de exemplu Casa Regală a României sau Crucea Roșie.
Ce înseamnă acest lucru? Că fundaţia va avea o serie de facilităţi fiscale. Ea va fi scutită, printre altele, de la plata impozitului pe profit pentru veniturile din reclame, de la plata accizelor pentru orice produs importat sau de la plata taxelor speciale pentru autoturismele care provin din donaţii. Mai mult, organizaţiile care au stat de utilitate publică au dreptul de a folosi gratuit bunurile proprietate publică. Alte ONG-uri din România nu se bucură de aceste facilități.
Este știut faptul că marile companii își fac fundații tocmai pentru a putea plăti mai puține taxe și impozite. Gigantul american dorește probabil ca astfel să vireze mai puțini bani la bugetul statului, în condițiile în care Ministerul Finanțelor pregătește controale drastice la firmele românești, tocmai pentru că ar exista un deficit de 13 miliarde de lei în vistierie. „Asta este discriminare! Noi de ce plătim! Ia să verifice doamna ministru cam ce lobby a făcut McDonald’s pe la niște oameni din minister. Își bat joc de noi! Guvernul ne ia la mișto”, a declarat președinta unei importante fundații din România, care nu a dorit să-i fie publicat numele pentru a nu exista repercusiuni asupra ei.