Guvernul a aprobat memorandumul de deblocare a concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante din cadrul unităţilor subordonate Ministerului Sănătăţii.
”La propunerea Ministerului Sănătăţii, Guvernul României a aprobat Memorandumul privind deblocarea organizării concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante din cadrul unităţilor subordonate Ministerului Sănătăţii”, anunţă MS.
Aproximativ 4.000 de posturi vacante vor putea fi ocupate prin concurs în unităţile sanitare subordonate Ministerului Sănătăţii, în perioada următoare.
Urmează ca Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei să iniţieze memorandumul pentru ocuparea posturilor din unităţile sanitare aflate în subordinea autorităţilor locale.
Nu mai e risc epidemiologic
Altfel, comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat hotărârea privind încetarea stării de risc epidemiologic și biologic generată de pandemia de COVID-19 și aplicabilitatea art. 1 din Hotărârea CNSU nr. 36 din 21.07.2020, a transmis, miercuri, Ministerul Sănătății, într-un comunicat.
Printre măsurile transmise de minister se numără și renunțarea la sporurile speciale pentru COVID-19.
Astfel, potrivit Ministerului Sănătății, odată cu încetarea stării de risc epidemiologic și biologic generată de pandemia de COVID-19 se aplică următoarele măsuri:
– Încetarea funcționării spitalelor/secțiilor dedicate internării pacienților cu COVID-19, aceștia putând să se interneze și trateze în orice unitate sanitară, în condiții de izolare specifice oricărei boli infecțioase respiratorii;
– Încetarea funcționării centrelor de evaluare dedicate pacienților cu COVID-19, evaluarea acestora se va efectua în orice unitate sanitară, cu respectarea precauțiilor de izolare;
– Nu se vor mai acorda sporuri speciale, deoarece boala COVID-19 este considerată o boală infecțioasă obișnuită;
Nu se mai eliberează certificate electronice
De asemenea, Ministerul Sănătății a anunțat că începând cu 1 iulie 2023 nu se vor mai elibera de către STS certificatele electronice de vaccinare COVID-19. Cu toate acestea, Ministerul Sănătății a precizat că sistemul de supraveghere şi raportare de către toate unităţile sanitare şi laboratoare a cazurilor de COVID-19 se menţine.
„Ministerul Sănătății recomandă în continuare persoanelor care au semne și simptome asemănătoare infecției cu SARS-CoV-2 să se testeze, să se autoizoleze / să poarte mască și să solicite evaluarea stării de sănătate, mai ales dacă simptomatologia se înrăutățește și/sau dacă pacienții prezintă diverse comorbidități și au vârsta peste 65 de ani.
Sistemul de supraveghere și raportare de către toate unitățile sanitare și laboratoare a cazurilor de COVID-19 se menține.
CNSU a aprobat această hotărâre având în vedere Raportul elaborat de Comitetul de Urgență al Organizației Mondiale a Sănătății cu privire la evoluția bolii COVID-19, precum și nivelurile ridicate ale imunității populației la SARS-CoV-2.
Concluziile au fost coroborate cu pozițiile oficiale adoptate public de Directorul General al OMS, dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, potrivit cărora, COVID-19 a devenit o problemă de sănătate stabilă ce nu mai constituie o urgență de sănătate publică de interes internațional.”, a transmis Ministerul Sănătății, miercuri, într-un comunicat.