Ministerul Transporturilor are nevoie, în acest an, de 3,16 miliarde de lei pentru continuarea lucrărilor la Autostrada Transilvania, însă a primit de la buget doar 700 de milioane de lei, în condiţiile în care datoriile către Bechtel erau la finele anului trecut de 903 milioane de lei. În prezent, constructorul autostrăzii are în lucru ultimii zece kilometri din tronsonul Câmpia Turzii-Gilău şi sectorul Suplacu de Barcău-Borş, în lungime de 64 de kilometri. "În contextul în
Ministerul Transporturilor are nevoie, în acest an, de 3,16 miliarde de lei pentru continuarea lucrărilor la Autostrada Transilvania, însă a primit de la buget doar 700 de milioane de lei, în condiţiile în care datoriile către Bechtel erau la finele anului trecut de 903 milioane de lei.
În prezent, constructorul autostrăzii are în lucru ultimii zece kilometri din tronsonul Câmpia Turzii-Gilău şi sectorul Suplacu de Barcău-Borş, în lungime de 64 de kilometri.
„În contextul în care valoarea fondurilor aprobate de la bugetul de stat pentru proiectul Autostrada Transilvania (în valoare de 700 milioane de lei) sunt insuficiente pentru achitarea datoriilor înregistrate la sfârşitul anului 2009 (903,92 milioane de lei), antreprenorul Bechtel International a redus treptat ritmul lucrărilor pe cele două secţiuni”, potrivit unui document al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (MTI).
Până la finele lunii aprilie, MTI a plătit Bechtel 607,6 milioane de lei ca parte a datoriilor şi mai are de achitat 394 milioane de lei.
Tronsonul Câmpia Turzii-Gilău are o lungime de 55 de kilometri, din care au fost finalizaţi anul trecut 42 de kilometri. De asemenea, compania americană a realizat anul trecut şi viaductul de pe sectorul Suplacu de Barcău-Borş, în lungime de doi kilometri.
Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a declarat săptămâna trecută, la Cluj, că priorităţile ministerului sunt proiectele cu bani europeni nerambursabili, apoi lucrările unde există fonduri de la bănci străine, iar abia pe locul trei sunt lucrările cu bani exclusiv de la buget, cum este cazul Autostrăzii Transilvania.
Berceanu a spus că a sugerat Bechtel să ia un împrumut pentru finanţarea lucrărilor la Autostrada Transilvania pe tronsoanele Turda-Câmpia Turzii şi Gilău-Nădăşel.
Pe de altă parte, premierul Emil Boc a declarat, în luna martie, la Zalău, că lucrările la Autostrada Transilvania vor continua în acest an, prioritare fiind tronsoanele Turda-Câmpia Turzii şi Gilău-Huedin.
SURSA: Mediafax