Ministerul Transporturilor va primi un buget de peste 30 de miliarde de lei în 2024

SURSA FOTO: Facebook, Sorin Grindeanu

Ministerului Transporturilor și Infrastructurii va primi un buget de peste 30 de miliarde de lei în 2024. Ministrul Sorin Grindeanu a precizat că anul viitor vor fi în execuție proiecte în valoare totală de 81 de miliarde de lei.

Comisiile reunite de buget-finanţe ale Parlamentului au avizat favorabil, cu 19 voturi pentru, nouă împotrivă și nicio abținere, proiectul de buget pentru Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) pentru anul 2024.

Bugetul propus pentru MTI depășește 30 de miliarde de lei și este menit să contribuie la recuperarea decalajelor de dezvoltare economică între regiuni și să remedieze întârzierile din ultimii 30 de ani în infrastructura mare de transport, conform declarațiilor ministrului de resort, Sorin Grindeanu.

Ministerul Transporturilor are proiecte de 81 de miliarde de lei în 2024

Ministrul Grindeanu a detaliat că în 2024 vor fi în execuție proiecte în valoare totală de 81 de miliarde de lei, inclusiv 816 km de autostrăzi și drumuri expres cu o valoare de 55 de miliarde de lei, modernizarea și electrificarea a 440 km de cale ferată cu o valoare de 21 de miliarde de lei, și achiziționarea a 131 de trenuri noi în valoare de 5 miliarde de lei.

Sumele alocate de la bugetul de stat pentru alte tipuri de cheltuieli necesare în 2024 sunt de 9,6 miliarde de lei, ceea ce reprezintă o creștere de aproximativ 10% față de anul 2023.

Din această sumă, se alocă peste 725 milioane de lei pentru investiții, distribuite pe domenii precum rutier (350 milioane de lei), feroviar (aproximativ 340 milioane de lei), naval (28 milioane de lei) și aerian (15 milioane de lei).

4,5 miliarde de lei, pentru întreținerea infrastructurii

Pentru întreținerea infrastructurii rutiere și feroviare, se estimează că sunt necesari alți 4,5 miliarde de lei, dintre care aproximativ un miliard de lei sunt destinați infrastructurii rutiere și 3,5 miliarde de lei infrastructurii feroviare.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a subliniat că pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere este necesară o alocare suplimentară de 113 milioane de lei. Totodată, pentru reparații curente ale infrastructurii feroviare publice, se estimează că sunt necesari peste 50 de milioane de lei.

La aceste sume se adaugă ajutoare sociale în valoare de aproximativ 600 de milioane de lei și cheltuieli de capital în valoare de aproximativ 44 milioane de lei. Diferența de aproximativ 3 miliarde de lei include dobânzi, subvenții, despăgubiri civile, rambursări de credite, cheltuieli materiale, cheltuieli salariale, cheltuieli aferente programelor, finanțare rambursabilă și alte tipuri de cheltuieli.

Guvernul a aprobat proiectele de lege privind bugetul pentru 2024 la data de 15 decembrie, iar bugetul țării pentru anul viitor este orientat spre investiții în valoare de aproximativ 7% din PIB, împreună cu o creștere economică estimată la 3,4%. Deficitul bugetar estimat pentru 2024 este de 5% din PIB.