Întrebați de ce circulația trenurilor de marfă la nivel de rețea se desfășoară dificil în ultima perioadă, oficialii Ministerului Transporturilor spun că în prezent sunt deschise şantiere pentru execuţia lucrărilor de reabilitare a căii ferate. „Strategia de dezvoltarea a reţelei feroviare din România este orientată spre crearea premiselor pentru dezvoltarea economică locală şi regională. În acest sens, planul de investiţii al companiei este structurat pe domenii strategice care vizează reabilitarea infrastructurii şi suprastructurii feroviare de pe Coridorul IV paneuropean şi îmbunătăţirea capacităţilor de exploatare şi a calităţii transportului pentru restul retelei. La ora actuală sunt deschise şantiere pentru execuţia lucrărilor de reabilitare şi de modernizare a infrastructurii feroviare pe întrega reţea feroviară”, ne-a răspuns conducerea Ministerului Transporturilor.
Anul trecut, viteza medie a trenurilor de marfă a fost de 19,99 km/h. „Se depun eforturi susţinute nu doar pentru menţinerea unu ritm constant al gradului de execuţie, dar şi pentru soluţionarea tuturor cererilor de trafic, transmise de operatorii de transport. Portofoliul de investiţii al CFR SA pe anul în curs cuprinde peste 400 de proiecte, în valoare totală de 22 de miliarde de lei (4,7 miliarde euro), investiţii care au drept scop punerea la dispoziţia operatorilor de transport de călători şi de marfă o infrastructură modernă adaptată la cerinţele pieţei feroviare”, ne-au menționat oficiaii MT.