Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) derulează proiecte de peste trei miliarde de euro în cadrul Strategiei Dunării, cea mai mare parte dintre ele având finanţarea asigurată din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Operaţional Sectorial-Transport, a declarat joi, la Tulcea, ministrul de resort, Anca Boagiu.
“Este vorba despre proiecte concrete în valoare de peste trei miliarde de euro, prin care vom dinamiza transportul naval pe sectorul românesc al Dunării. Cele mai importante proiecte pe care le derulăm sunt modernizarea Canalului Dunăre-Marea Neagră, modernizarea Canalului Poarta Albă-Midia Năvodari, îmbunătăţirea condiţiilor de navigaţie pe Dunăre, sectorul Călăraşi – Brăila, îmbunătăţirea condiţiilor de navigaţie pe sectorul comun româno – bulgar al Dunării (…)“, a precizat minsitrul Anca Boagiu.
De asemenea, proiectele includ introducerea Sistemelor Inteligente de Transport Naval RO-RIS, execuţia Podului rutier la km 0+540 al Canalului Dunăre – Marea Neagră şi lucrări aferente infrastructurii rutiere şi de acces în portul Constanţa, lucrări de reabilitare şi modernizare infrastructură portuară în Portul Brăila, modernizarea porturilor Giurgiu, Corabia, Olteniţa şi Calafat, dezvoltarea capacităţii feroviare în zona fluvio – maritimă a Portului Constanţa, modernizarea sistemului de semnalizări de navigaţie pe Canalul Dunăre – Marea Neagră şi pe Canalul Poarta Albă – Midia Năvodari, dar şi construcţia canalului Dunăre-Bucureşti, proiect care va fi finanţat în parteneriat public-privat.
Ministrul transporturilor a participat joi, la Tulcea, la conferinţa de lansare a procesului de implementare a Strategiei Dunării, politică iniţiată de România şi Austria şi care a fost aprobată de Consiliul European în luna iunie a acestui an. În cadrul procesului de implementare a Strategiei Dunării, România a fost desemnată să coordoneze împreună cu Austria componenta de căi navigabile, fapt care conferă Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii un rol determinant în gestionarea proiectelor menite a asigura creşterea transportului de marfă pe Dunăre.
“Transportul pe Dunăre este încă sub-utilizat în raport cu potenţialul, nu numai în comparaţie cu Rinul, dar şi faţă de rutele navigabile mult mai mici din unele zone ale Europei. Mai mult, aş spune că transportul pe căile navigabile interioare, respectiv pe Dunăre, mai puţin poluant, este un mod de transport fiabil, sigur şi eficient din punct de vedere energetic şi al costurilor. În ceea ce priveşte emisiile de CO2, transportul pe căi navigabile interioare, alături de transportul maritim, este recunoscut ca fiind cele mai eficiente forme de transport comercial. Din toate aceste motive ne vom asigura ca, prin implementarea acestui nou instrument adoptat de Consiliul European, Dunărea să devină o adevărată magistrală fluvială modern”, a declarat ministrul transporturilor.
Sursa: Agerpres