Ministerul Turismului a rezervat opt domenii web care fac referire la brandul turistic

Ministerul Turismului a rezervat, prin intermediul unor firme specializate, un număr de opt domenii de internet care fac referire la sloganul brandului turistic al României, lansat, joi, la Shanghai, de ministrul Elena Udrea. "Înainte de lansarea oficială a brandului de turism al României, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a apelat la firme specializate pentru rezervarea domeniilor www.explorethecarpathiangarden.ro, www.explorethecarpathiangarden.com, www.explorethecarpathia

Ministerul Turismului a rezervat, prin intermediul unor firme specializate, un număr de opt domenii de internet care fac referire la sloganul brandului turistic al României, lansat, joi, la Shanghai, de ministrul Elena Udrea.

„Înainte de lansarea oficială a brandului de turism al României, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a apelat la firme specializate pentru rezervarea domeniilor www.explorethecarpathiangarden.ro, www.explorethecarpathiangarden.com, www.explorethecarpathiangarden.net, www.explorethecarpatiangarden.org, www.explorethecarpathiangarden.info, www.explorethecarpathiangarden.eu, www.carpathiangarden.ro şi www.carpathiangarden.com„, se arată într-un comunicat al instituţiei.

Domeniile au fost cumpărate la solicitarea MDRT pentru a fi utilizate exclusiv de minister, se precizează în comunicat.

“De asemenea, MDRT a făcut toate demersurile necesare pentru înregistrarea ca marcă a brandului de turism (atât logo, cât şi slogan), înainte de lansarea lui oficială”, se menţionează în comunicat.

Ministrul Elena Udrea a lansat joi la Shanghai brandul turistic al României, cu sloganul „explore the Carpathian garden”. La lansarea brandului, pe scenă, alături de Udrea şi ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, au fost prezenţi foştii mari sportivi Nadia Comăneci, Gheorghe Hagi şi Ilie Năstase.

Realizat de asocierea THR – Asesores en Turismo, Hoteleria y Recreacion SA – Taylor Nelson SofresBrandul a fost lansat cu ocazia zilei naţionale a României la Expoziţia Mondială 2010, organizată la Shanghai. Crearea şi promovarea brandului turistic, finanţate din fonduri europene, fac parte dintr-un proiect de promovare a potenţialului turistic al României, pentru care sunt alocaţi 75 milioane euro până la finalul anului 2013.