A fost deschisă o acţiune de control la sediul agenţiei de turism Kusadasi

Kusadasi SRL, una dintre cele mai vechi agenții de turism din România, şi-a cerut recent falimentul, primul termen de judecată fiind stabilit pentru data de 26 iulie 2023. Cererea de insolvenţă/faliment a fost depusă la Tribunalul Bucureşti pe data de 14 iulie 2023.

„Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului a deschis joi, 20 iulie a.c., o acţiune de control la sediul agenţiei de turism organizatoare Kusadasi (Licenţă nr. 52/29.10.2018), în scopul verificării situaţiei operatorului economic, respectiv a pachetelor de servicii şi a serviciilor de călătorie asociate comercializate. Agenţia de turism Kusadasi beneficiază de instrumente de garantare în valoare de 300.000 euro, care pot fi accesate după declararea, în instanţă, a insolvenţei.

Precizăm că societatea comercială menţionată a depus, la data de 14 iulie, o cerere de deschidere a procedurii generale a insolvenţei, cu posibilitate de reorganizare a activităţii. Potrivit declaraţiilor reprezentanţilor agenţiei de turism, toate plecările, până la data de 24 iulie, sunt ferme şi confirmate. În continuare, situaţia fiecărui turist (rezervare) va fi tratată în mod individual”, a informat Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului.

Anunț Kusadasi

Pe data de 20 iulie 2023, compania respectivă a transmis următorul anunț:

„Stimați turiști,

Suntem nevoiți să vă informăm că Societatea KUSADASI se află în incapacitate de plată drept urmare în data de 14.07.2023, am depus la Tribunalul București o cerere de deschidere a procedurii generale a insolvenței cu posibilitate de reorganizare a activității. Trebuie să vă specificăm că situația fiecărui turist (rezervare) va fi tratată în mod individual, existând posibilitatea ca o parte din aceștia să poată efectua sejururile contractate, în funcție de avansurile plătite către furnizori şi achitarea integrală din partea turistului / agenţiei revânzatoare.

De asemenea, potrivit prevederilor art. 18 din OG nr. 2/2018 privind pachetele de servicii de călătorie și serviciile de călătorie asociate, coroborate cu dispozițiile Ordinulul Ministerului Turismului nr. 156/2019 pentru aprobarea procedurilor de garantare a sumelor plătite de calători în legătură cu pachetele de servicii de calătorie / serviciile de călătorie asociate în cazul insolventei agenției de turism organizatoare și procedurile de despăgubire a călătorilor, societatea deține instrument de garantare în valoare de 300.000 euro. Ambele polițe sunt afişate pe pagina web a agenției de turism www.kusadasi.co.

Din pricina situației actuale, este posibil să existe modificări sau anulări în programul de călătorie, de aceea, dorim să ne asigurăm că sunteți informați corect cu privire la statusul rezervăni dvs. și să reverificați cu agentia de turism dacă rezervarea dvs. poate fi onorată, astfel: pentru turiştii direcți ai agenției corespondența se va ține pe adresa de e mail jancu@kusadasi.ro, iar cu agențiile partenere / revânzătoare pe adresa parteneri@kusadasi.ro.

Ne cerem scuze pentru situația și disconfortul creat!”

Despre Kusadasi

Kusadasi este o agenție de turism tour-operatoare înființată în 1999, membră A.N.A.T. șo C.C.I.R. În toți acești ani, a încercat prin pregătirea personalului să ridice cât mai mult calitatea serviciilor oferite. Kusadasi, prin personalul ei dinamic și gata oricând să ajute în orice problemă, încearcă să ofere cel mai bun raport calitate/preț.

Kusadasi pune la dispoziția oamenilor:

  • cazare în hoteluri de toate categoriile din Turcia, Egipt, Tunisia, Bulgaria, Grecia și alte destinații;
  • transport sigur și confortabil (curse back-to-back pentru Turcia, Egipt și Tunisia pe timpul verii);
  • blete de avion pentru orice destinație;
  • asistență turistică.