România va găzduit prima misiune a Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică
Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului (MAT) găzduiește, până pe data de 19 mai 2023, prima misiune a Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), ce vizează gradul de deschidere a pieţei din România (Market Openness Review).
„Ca parte a procesului de aderare a României, la sediul MAT vor avea loc discuţii între delegaţia OCDE şi reprezentanţi ai mediului asociativ din sectorul privat, ai camerelor de comerţ, ai unor ambasade ale statelor membre OCDE din România, precum şi cu reprezentanţii autorităţilor şi instituţiilor naţionale cu responsabilităţi în domenii cu impact asupra funcţionării pieţei din România.
Sesiunile de lucru dedicate au ca scop familiarizarea reprezentanţilor OCDE cu modul de punere în aplicare a legislaţiei naţionale, cu referire la o serie de domenii de activitate, printre care şi comerţul digital, proprietatea intelectuală, procedurile vamale, concurenţa şi ajutorul de stat. Misiunea OCDE la Bucureşti face parte din procesul de aderare mai amplu pe care ţara noastră îl va parcurge pentru a deveni membru al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică.
Aderarea la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) reprezintă unul dintre cele mai importante obiective de ţară pentru România, după accederea în NATO şi intrarea în Uniunea Europeană. Guvernul României a finalizat cu succes prima etapă a procesului de aderare la OCDE în decembrie 2022, ocazie cu care Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a depus Memorandumul Iniţial conform Foii de Parcurs”, scrie într-un comunicat de presă emis, luni, de Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului (MAT).
Aderarea la OCDE, cel mai important proiect de ţară pe care România îl are în acest moment
Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a spus că aderarea la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) reprezintă cel mai important proiect de ţară pe care România îl are în acest moment. Potrivit spuselor sale, în trecut, proiectul de ţară s-a numit Uniunea Europeană. În opinia sa, dacă vrem să facem analize oricând, putem să întrebăm cum ar fi fost ca România să nu facă parte din Uniunea Europeană, atât în situaţia din 2008-2010, dar şi situaţia mai nouă, de conflict şi de criză a preţurilor pe mai multe lanţuri de aprovizionare sau de criza pandemică.
„Mă bucur să avem ocazia să dezbatem despre ceea ce înseamnă cel mai important, din punctul meu de vedere, proiect de ţară pe care România îl are în acest moment”, a zis el.
De ce este atât de important ca România să fie parte a OCDE?
„Prin această analiză am primit şi răspunsul de ce este atât de important proiectul ca România să fie parte a OCDE. Ceea ce cred eu că ar trebui însă punctat, şi o să încerc să ating şi din zona de beneficii, este că aderarea României la OCDE nu este pentru statul român sau doar pentru statul român, este în primul rând pentru economie.
Asta sperie câteodată, pentru că ne-am obişnuit să vorbim de reformele la nivel instituţional care sunt strict necesare pentru România şi pe care le-am cuprins deja în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă”, a explica Adrian Câciu în cadrul conferinței „România în OCDE: spre Clubul Bunelor Practici Economice Internaţionale”.