Guvernul României ar putea suferi schimbări importante după Congresul USR PLUS de la ȋnceputul lunii octombrie. O spune chiar Dacian Cioloș, care nu e mulțumit de performanța unor miniștri pe care partidul său i-a trimis ȋn Guvern.
Miniștrii USR PLUS sunt puși la zid chiar de către unul dintre liderii formațiunii!
Unii miniștrii USR PLUS ar putea rămâne fără funcție după Congresul din 2 octombrie
Dacian Cioloș, copreședinte al USR PLUS, spune că există unele reforme care nu au avansat așa cum și-ar fi dorit, iar după Congresului partidului din 2 octombrie, miniștrii dați de acest partid ȋn Guvernul României vor fi evaluați ȋn mod foarte serios.
Până atunci, există totuși discuții săptămânale sau măcar o dată la două săptămâni referitoare la activitatea acestora.
Evaluare miniștrilor USR PLUS va depinde mult și de rezultatul de la guvernare și, ȋn plus, va exista și o evaluare a Guvernului ca un ȋntreg, la nivelul Coaliției, a mai indicat Cioloș.
“E devreme să facem genul ăsta de evaluare, pe ministere, noi avem discuții, dacă nu săptămânal, o dată la două săptămâni cel puțin. Am discuții cu miniștrii apropo de cum evoluează lucrurile.
Cu siguranță, în toamnă o să ne facem evaluarea (…) miniștrilor noștri și a modului în care evoluează echipa pe care noi am trimis-o în Guvern. Va fi după Congres pentru că acum, evident, e și perioada de vară. În septembrie vom începe cu campaniile interne și apoi Congresul”, a declarat Dacian Cioloș pentru Digi24.
Ce reforme nu au fost conform așteptărilor?
“Din păcate, reformele nu au avansat așa cum noi ne-am fi dorit. Sunt mai multe pe care nu am avansat suficient”, a mai precizat copreședintele USR PLUS.
Dacian Cioloș a indicat și câteva direcții unde reformele sunt departe de ce și-ar fi dorit conducerea formațiunii politice: creșterea performanței în administrația publică, pensiile speciale care bat pasul pe loc sau Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție.
Sursă foto: Facebook, Guvernul României