Miniștrii care vor fi dați afară. Orban pregătește prima remaniere (surse)

Surse de la Cotroceni spun că va avea loc o remaniere. Actualul prim-ministru, Ludovic Orban, va rămâne în funcție. Remanierea va avea loc pentru că o parte din miniștri vor ajunge șefi de Consilii Județene sau primari la alegerile locale.

„Sunt speculații de presă ca ar fi probleme în relația Klaus Iohannis – Ludovic Orban. Iohannis e mulțumit de guvern în principiu și consideră că problemele mari le face PSD în Parlament pentru că încă are un număr foarte mare de parlamentari”, transmit sursele menționate.

Ce a spus Orban despre Ordonanțele de Urgență

„Vă spun de acum, nu mai accept introducerea pe ordinea zi a niciunei ordonanțe de urgenţă pe care nu o discutaţi în prealabil cu mine. Nu mi se pare normal ca, pe nepusă masă, să ne trezim cu două ordonanţe de urgenţă despre care habar n-am, ca să nu mai spun că sunt subiecte care trebuiau discutate anterior”, a afirmat Orban, potrivit agerpres.ro

Rareș Bogdan vrea OUG

Fostul jurnalist, Rareș Bogdan, joacă tare. Prim vicepreşedintele PNL nu renunță și cere eliminarea imediată a pensiilor speciale, chiar dacă Guvernul va trebui să-şi asume din nou răspunderea pe această lege.

Rareș Bogdan vrea desființarea acestor pensii

Rareş Bogdan a răbufnit la România TV după ce tăierea pensiilor speciale a fost amânată. „Dacă nu respectăm legea pensiilor așa cum a fost votată ne vom duce acasă! Lucrurile sunt simple, sunt măsuri pe care le putem lua pentru a găsi componente economice, financiare care să acopere aceste nereguli”, a tunat Rareș Bogdan.

„Trebuie să începem să vorbim despre investiții, despre investitori, despre atragerea de companii străine, despre facilități pentru companiile românești și să încercăm să ieșim din bula asta în care am intrat cu subiectele legate strict de pensii. În România nu există oameni mai egali decât alții. Cui nu îi convine, să plece din sistem. Să dăm OUG ca să scăpăm odată de pensiile nesimțite. Nu știu ce au votat colegii mei în Parlament.”, a mai spus Rareș Bogdan.

Vă recomandăm să citiți Documente inedite, povești secrete, reportaje de senzație în noul număr al revistei Evenimentul Istoric! Disponibil pe piață din 20 decembrie