Miniştrii de finanţe din UE: Măsurile de austeritate, pentru binele general

Miniştrii de finanţe europeni au justificat sâmbătă politicile de austeritate lansate în Europa şi au făcut apel la „înţelegerea” lor, în timp ce mii de persoane protestează la Budapesta împotriva rigorii bugetare, la apelul sindicatelor europene.

”Considerăm că o consolidare bugetară şi o creştere durabilă sunt esenţiale. Şi una nu se poate fără cealaltă”, a declarat comisarul european pentru afaceri economice Olli Rehn, în cadrul unei conferinţe de presă, potrivit AFP.

”Pentru moment, noi trebuie ca în numeroase ţări să garantăm consolidarea bugetară, întrucât povara datoriei mănâncă resursele viitoare şi resursele viitoarei creşteri economice ale generaţiilor ce vor veni”, a adăugat el, la încheierea reuniunii de două zile a miniştrilor europeni de finanţe desfăşurate la Godollo, lângă Budapesta.

În acelaşi sens a abordat subiectul şi preşedintele Băncii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet. „Suntem convinşi că politicile bugetare solide, politicile macroeconomice solide şi o supraveghere atentă a evoluţiei preţurilor în economie, în general, sunt cheia pentru o creştere durabilă şi crearea pe termen lung de locuri de muncă”, a afirmat el.

”Oamenii trebuie să înţeleagă că noi economisim nu pentru a genera furia oamenilor, ci pentru a putea încă finanţa viitorul politicilor sociale”, a declarat la rândul său ministrul luxemburghez de finanţe Luc Frieden. „Este vorba de asemenea de binele general”, chiar dacă „o politică de economii nu este uşoară”, a adăugat el.

Mii de sindicalişti europeni, inclusiv din România, protestau sâmbătă după-amiaza în centrul Budapestei, în contextul reuniunii UE de la Godollo, la apelul Confederaţiei europene a sindicatelor.