Pap Ndiaye de la educație, François Braun de la sănătate sau Christophe Béchu de la tranziția ecologică… Mai mulți membri ai guvernului trebuie să rămână în umbra șefului statului, care face anunțuri și declarații privind domeniile lor pentru a obține sprijinul unei părți a populației.
O răsuflare de ușurare adie la Palatul Elysée. După momentul 1 Mai, care se anunțase amenințător în manifestații și revendicări la adresa reformei pensiilor, Emmanuel Macron poate constata că mareea anunțată de sindicate nu a mai avut loc. Revolta s-a „răsuflat”.
Ceea ce înseamnă, crede președintele, că strategia sa de a merge în întâmpinarea francezilor la propriu, pe stradă, cu riscul de a fi insultat, a dat roade și trebuie să fie continuată. Șeful statului își îndeamnă miniștrii să facă la fel. „Fără speculații, doar acțiuni”, le spune, în timp ce asupra membrilor guvernului planează amenințarea unei viitoare remanieri, a notat Claire Gatinois într-un articol realizat pentru lemonde.fr
Miniștrii din Franța, constrânși să rămână în umbra lui Macron
„Întruchipați rezultatele concrete pe care le avem de șase ani încoace!”, mai adaugă Macron la adresa miniștrilor, adesea acuzați că sunt necunoscuți de către francezi.
La treabă, deci! Cei patruzeci și unu de miniștri și secretari de stat, cei mai mulți dornici de luminile rampei, sunt gata să prezinte măsurile specifice portofoliilor lor, rămase în sertare de la reforma pensiilor. Numai că doar cinci dintre ei, Bruno Le Maire (economie), Gabriel Attal (buget), Olivier Dussopt (muncă), Olivier Véran (purtător de cuvânt) și Franck Riester (relații cu Parlamentul) au fost autorizați de Palatul Matignon /sediul guvernului, n. red./ să se exprime în mass-media.
Olivier Klein, ministru delegat însărcinat cu domeniul locativ, trepidează. Pe 9 mai intenționa să transmită concluziile Consiliului Național de Reconstrucție, dedicat domeniului său. Doar că vineri, 5 mai, la ora 14, a fost chemat la cabinetul premierului, Elisabeth Borne: prezentarea a fost anulată și reprogramată pentru 5 iunie. Klein este nemulțumit, temându-se că în actualul context de criză a locuințelor, francezii vor avea sentimentul că subiectul nu este prioritar.
„Cu cât președintele vorbește mai mult, cu cât este mai mult pe teren, cu atât suntem mai capabili să ne reconectăm cu francezii. Dar trebuie să fim mai mulți, trebuie să lăsăm miniștrii să fie prezenți. Locuințele sunt încă o prioritate a guvernului!“, se plânge ministrul de resort într-un cerc restrâns. „Au fost prea multe subiecte de la mai mulți miniștri în același timp. Domeniul locuințelor, nu a făcut mari progrese”, se spune în replică la Palatul Matignon.
Ministrul Pap Ndiaye s-a resemnat, spunând că se concentrează pe următorul an școlar
Pe 11 mai, Pap Ndiaye, ministrul educației naționale, aflat în inima proiectului de dezvoltare a lui Emmanuel Macron, a fost invitat, la rândul său, să se abțină de la orice ieșire mediatică. Planul său de reformă, menit să stimuleze diversitatea socială școlară, urma să facă obiectul unei conferințe de presă, care s-a transformat într-un simplu mesaj text trimis unui grup de jurnaliști.
O altă ședință a fost stabilită pentru miercuri, 17 mai, pentru a anunța un protocol semnat cu Secretariatul pentru Învățământ Catolic în vederea îmbunătățirii, fără constrângeri, a diversității în școlile private. Reproșurile dinspre dreapta și extrema dreaptă, care îl acuzau pe ministru că vrea să ducă un război școlar ca cel din 1984 împotriva „școlii libere”, a dat frisoane executivului.
Ministrul Pap Ndiaye s-a resemnat, spunând că se concentrează pe următorul an școlar, „care arată bine”. „Nu trebuie să reînviem vechile conflicte”, atrage atenția Emmanuel Macron într-un interviu publicat de L’Opinion în ediția sa din 15 mai. „Fără îndoială am fost naivi în a subestima instrumentalizarea care s-ar putea face acestui subiect”, recunosc surse de la Palatul Matignon, care resping ideea că s-ar fi dorit „dezarmarea” ministrului.
Ministrul Pap Ndiaye, istoric de profesie, deloc pasionat de lumina reflectoarelor, este unul dintre invitații la dineele miniștrilor „invizibili”, despre care scria pe 2 aprilie Le Journal du Dimanche. Lansate în glumă de omologul său de la sănătate, François Braun, agapele l-au avut ca invitat și pe Christophe Béchu, în fruntea extinsului minister al tranziției ecologice. Deținători de portofolii cheie pentru mandatul de cinci ani al lui Emmanuel Macron, toți trei au fost, în ultimele săptămâni, nevoiți să rămână în umbra șefului statului, nerăbdător să întruchipeze el însuși proiecte prioritare.
În fața lacului artificial Serre-Ponçon (Hautes-Alpes), Emmanuel Macron invoca, pe 30 martie, „planul SOS apă”, pe care Christophe Béchu îl pregătește de luni de zile. Pe 20 aprilie, în Gange, în Hérault, șeful statului a detaliat contururile pactului profesoral și creșterile salariale ale profesorilor, o mare cauză asumată de Pap Ndiaye. În sfârșit, la Vendôme, în Loir-et-Cher, președintele Republicii a mers la căpătâiul îngrijitorilor sanitari, amintind de promisiunile făcute sectorului sănătății pe 6 ianuarie.
Ministrul sănătății nu se lasă afectat și le repetă colaboratorilor săi: „Există un antrenor și un selecționer. Președintele Republicii este șeful. Dacă nu suntem de acord cu regulile jocului, nu intrăm pe teren”.
Omniprezent, Emmanuel Macron speră să-i recâștige pe francezi prin abordarea subiectelor din viața lor de zi cu zi, chiar dacă asta înseamnă să-și eclipseze locotenenții și premierul. „Pentru majoritatea francezilor, Emmanuel Macron este problema. Pentru el și pentru susținătorii lui, el este soluția”, susține Frédéric Dabi, director general adjunct al Institutului de sondaje IFOP. „Președintele este cel care dă tonul. Mesajul transmis miniștrilor este „veniți pe scenă, dar la momentul potrivit”, rezumă purtătorul de cuvânt al guvernului, Olivier Véran. Acesta le cere miniștrilor să se adapteze la termenul de „o sută de zile” pe care și l-a acordat șeful statului „pentru a liniști” țara.
Unii sunt jigniți și furioși că nu se pot eschiva regulilor stabilite de Palatul Matignon. Alții se bucură. Jean-Christophe Combe, ministrul solidarității, speră ca premierul, respectiv președintele, să „negocieze politic” subiectul, astfel încât anunțurile ministeriale să nu fie amânate până la calendele grecești. Iar Bruno Le Maire, ministrul economiei, descrie drept „o onoare” faptul că Emmanuel Macron a preluat planul „industriei verzi”, pregătit timp de luni de zile de echipa sa.