În prezent, în majoritatea statelor membre UE, ţigările electronice sunt scutite de la plata accizelor care sunt aplicate produselor tradiţionale din tutun, pe lângă TVA. Aceasta înseamnă că, de obicei, ţigările electronice sunt mai ieftine. 

Preocupaţi atât de veniturile la bugetul statului cât şi de sănătatea publicului, miniştrii europeni de Finanţe reuniţi la Bruxelles au apreciat că scutirea de la plata accizelor pentru ţigările electronice ar trebui revizuită şi în consecinţă au cerut Comisiei Europene să decidă, până în 2017, dacă va propune majorarea taxelor pentru ţigările electronice. 

Comisia Europeană, instanţa comunitară care elaborează propuneri legislative, ar urma să adopte o abordare prudentă, a subliniat o purtătoare de cuvânt. "Este extrem de puţin probabil să propunem aplicarea aceluiaşi nivel de taxe pentru ţigări electronice ca şi cele aplicabile ţigărilor", a apreciat un purtător de cuvânt. 

În România, potrivit un studiu realizat de compania de consultanţă în marketing iSense Solutions, 84% dintre aceştia fumează ţigări normale, fără arome, alţi 16% aleg ţigările mentolate iar 5% pe cele cu alte arome. De asemenea, 6% dintre fumători preferă tutunul rulat şi 5% ţigările electronice. 

AGERPRES