Aproximativ 10% din totalul personalului medical a avut anumite scăderi salariale şi este important ca managerii de spitale să se gospodărească, deoarece bugetul este foarte clar, iar limita de sporuri de 30% trebuie respectată, a declarat luni ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, după întâlnirea cu ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.
"Vorbim de aproximativ 10% din total personal medical cu anumite scăderi. Sunt diferite scăderile, de la spital la spital. De exemplu, sunt spitale unde o infirmieră a pierdut 150 de lei, există spitalul de monospecialitate unde o infirmieră a pierdut până la 1.000 de lei. Deci, există diferenţe între spitale, dar până la urmă vorbim de 10% din personal, nu vorbim de tot personalul. Până la urmă trebuie să vorbim şi de majorările care au fost chiar substanţiale", a spus Pintea.
Aceasta a subliniat însă că legea trebuie aplicată, cu încadrarea în procentul de spor, şi a menţionat că problemele au apărut între ordonatorii principali de credite.
"Noi, ca Minister al Sănătăţii, aplicăm legea, care spune că trebuie să ne încadrăm într-un procent de spor. Problemele au apărut între ordonatorii principali de credit, respectiv spitalele din subordinea Ministerului Sănătăţii şi spitalele din subordinea administraţiei publice locale. Plus că există personal auxiliar care nu creşte în grilă la nivelul din 2022 decât în fiecare an, progresiv. Reducându-se nivelul de sporuri, categoric apar nişte ajustări negative, dar nu cred că influenţele trebuie să fie atât de mari", a afirmat Sorina Pintea.
Ministrul Sănătăţii a precizat că problemele au apărut la spitalele de monospecialitate, unde sporurile erau până la 1 martie de 100%.
"Marea majoritate a personalului câştigă. Ar trebui să vorbim de majorările salariale, la medici, la asistente medicale, care sunt semnificative. Problemele au apărut la spitalele de monospecialitate, respectiv psihiatrie, pneumoftiziologie, care aveau sporuri foarte mari acordate. Cuantumul sporurilor până la 1 martie acolo erau de 100%. Deşi limitele erau între 50% şi 100%, toată lumea a avut sporul maxim. De la 1 martie, nivelul a scăzut la 85%, între 55% şi 85% cu încadrare. Unii au putut să acorde doar 55%, conform legii. Deci, până la urmă, trebuie să ne facem şi propriile evaluări. Plus că nu tot personalul dintr-un spital de monospecialitate trebuie să ia 100%", a subliniat Pintea, potrivit Agerpres.
Ea a adăugat că a verificat modul de acordare a sporurilor, repartizarea procentelor şi dacă au fost făcute bine calculele.
"Am mai găsit nişte inadvertenţe. Până una alta este o situaţie regretabilă pentru unii. Este inadmisibil să pierzi la salariu, dar acest lucru poate fi rezolvat. Aveam legea la îndemână. Am făcut o videoconferinţă în urmă cu o lună şi jumătate. Am spus aceste lucruri managerilor, am spus că există această posibilitate pe care ţi-o conferă Legea 95 (Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii – n. r.), important este să ne gospodărim, pentru că bugetul atât este. Încadrare şi limită de 30%", a explicat ministrul Sănătăţii.
Sorina Pintea a precizat că bugetul "aşa o să rămână" şi că "este rândul managerilor să fie manageri".
"Îmi asum ceea ce spun. Am verificat de exemplu activitatea câtorva spitale din Capitală. Este absolut inadmisibil ca un spital în ultimele 5 luni să nu încheie contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate, deci să nu îşi ia inclusiv sumele la care au dreptul. Eu mă întreb cum au cumpărat materiale sanitare, reactivi şi alte materiale necesare funcţionării activităţii. Voi face şi acest tip de evaluări, deja am început, dar, repet, sunt probleme pe care vom încerca să le rezolvăm", a spus oficialul MS.
Referitor la întâlnirea cu ministrul Finanţelor, Sorina Pintea a afirmat că aceasta era programată de mai multă vreme, deoarece aveau de discutat o serie de aspecte legate de funcţionarea sistemului de sănătate, unul dintre punctele de pe ordinea de zi fiind problema celor 415 medici rezidenţi.
"A mai fost problema medicamentelor şi alte probleme punctuale. Noi avem multe discuţii comune, nu a fost doar o întâlnire pentru salarii. Normal că am abordat şi această temă, pentru că este importantă, dar bugetul este foarte clar", a subliniat ministrul Sănătăţii.