FMI nu a fost creat ‘să susţină pe veci Europa’, a declarat ministrul într-un interviu acordat săptămânalului Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung, informează AFP.
‘Prin urmare, plec de la principiul că FMI se va concentra din nou pe misiunile sale principale pe termen lung, odată ce se va termina programul’ de susţinere.
Oficialul german a considerat totuşi ‘corectă’ participarea FMI la troikă (alături de Comisia Europeană şi Banca Centrală Europeană) pentru ajutorarea Greciei. ‘Nicio altă instituţie nu are o asemenea expertiză în problema datoriilor publice şi a programelor de reformă’, a spus el, potrivit unui comunicat difuzat înainte de apariţia interviului.
Preşedintele Comisiei Europene, Jose Durao Barroso, afirmase joi că Europa s-ar putea lipsi pe viitor de FMI în realizarea unor eventuale planuri de salvare a zonei euro.
Christine Lagarde, directorul general al FMI, s-a declarat vineri ‘foarte mulţumită’ de cooperarea în cadrul ‘troikăi’, deşi într-un recent raport al fondului se critica acţiunea UE în privinţa Greciei
Ministru german: FMI trebuie să plece din Europa
16 iunie 2013, 10:47
Ultima modificare în 16 iunie 2013, 13:47
Ministrul german de finanţe, Wolfgang Schauble, se declară favorabil încetării pe termen lung a angajării Fondului Monetar Internaţional în reglementarea crizei euro.
Etichete:
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Hermannstadt – Actul XX
- Afacerile de-o vară aduc profituri cât altele în zece ani
- DEUTSCHE WELLE: Siria, SUA şi linia roşie
- Franța câștigă 900 de euro din vânzarea fiecărui autoturism Dacia Logan
- Fiecare camion care va veni din Turcia încărcat cu legume va fi monitorizat prin GPS
- Associated Press: Podul de la Calafat-Vidin poate deveni un ‘pod spre nicăieri’
- Băncile europene vor fi supuse unor noi teste de stres în 2014
- Femeile care vor să înceapă o afacere vor putea primi 10.000 de euro
- Fondul Proprietatea a anunţat un profit de 480,55 milioane lei, în mai
- Johannes Hahn, încrezător că săptămâna viitoare va putea face anunţul final privind deblocarea POS Transport