Ministerul Justiţiei a pus recent în dezbatere publică un proiect de ordin al ministrului privind condiţiile de acordare a majorării de 75% din salariul de funcţie pentru munca suplimentară prestată în perioada 2019 – 2021, peste programul normal de lucru, de către funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare.
Proiectul prevede, în principal, că munca suplimentară prestată în perioada 2019 – 2021, peste programul normal de lucru, de către funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, care nu se poate compensa prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile după prestarea muncii suplimentare, se plăteşte cu drepturile salariale corespunzătoare pentru orele prestate peste programul normal de lucru la care se adaugă o majorare de 75% din salariul de funcţie, proporţional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiţii, respectiv cu orele lucrate peste programul normal de lucru; plata majorării se efectuează astfel încât să se încadreze în limita de 3% din suma salariilor de funcţie, salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a salariilor de comandă, stabilită la nivelul bugetului centralizat al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, arată Agerpres.
Mai mult, proiectul de ordin stabileşte modalitatea tehnică de încadrare în limita de 3% pe total buget centralizat al ANP, reglementând la articolul 7 procedura detaliată de analiză a fondurilor disponibile, centralizare a datelor şi plată a drepturilor respective, stabilindu-se că fondurile rămase disponibile pentru majorarea de 75%, până la atingerea limitei de 3% stabilită la nivelul bugetului centralizat al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, pot fi repartizate pentru plata orelor suplimentare neachitate în situaţii de excepţie apreciate ca atare de conducerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, în temeiul notei justificative prezentate de către unităţile care se confruntă cu astfel de împrejurări.
Conform proiectului, munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru se poate plăti numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă de şeful ierarhic, în scris, cu aprobarea ordonatorului de credite, fără a se depăşi 180 de ore anual; în cazuri cu totul deosebite, munca suplimentară se poate efectua şi peste acest plafon, dar nu mai mult de 360 de ore anual, cu aprobarea ordonatorului de credite şi cu acordul sindicatelor reprezentative sau, după caz, al reprezentanţilor salariaţilor, potrivit legii, precum şi cu încadrarea în fondurile bugetare aprobate.