Ministrul adjunct de finanţe al Greciei şi-a prezentat demisia

Ministrul adjunct de finanţe al Greciei, Nadia Valavani, deputată a partidului stângii radicale Syriza, şi-a prezentat miercuri demisia din guvern, explicând că nu poate susţine măsurile dure de austeritate impuse de creditorii ţării, informează AFP şi DPA.

'Nu voi vota în favoarea acestui proiect de lege şi cred că nu poţi rămâne în guvern dacă votezi împotrivă', a declarat ea presei, după ce a dat publicităţii scrisoarea de demisie trimisă luni premierului Alexis Tsipras. În text, Nadia Valavani afirmă că va demisiona pentru că 'soluţia care ne este impusă astăzi într-un mod atât de deprimant nu este viabilă. Nici pentru ei (Europa), nici pentru poporul grec, nici pentru ţară'.

Guvernul condus de Tspiras a depus marţi la parlament proiectul de lege privind primele măsuri de austeritate, ce trebuie aprobat în cursul zilei de miercuri, conform acordului intervenit luni la summitul zonei euro.

Aceste măsuri, în schimbul cărora Grecia va primi un plan de asistenţă financiară pe trei ani de peste 80 miliarde de euro, au provocat deja reacţii puternice în interiorul partidului lui Tsipras, care va fi obligat să lupte miercuri pentru a obţine aprobarea parlamentului şi a evita o eventuală scindare a formaţiunii sale.

AGERPRES