'În escortele oficiale este normal să fie folosiţi poliţişti. Sunt proceduri care există în toată lumea şi în toată lumea escortele se fac cu motociclişti. Ceea ce însă trebuie să se schimbe şi cel puţin în acest Guvern s-a schimbat este modul în care sunt folosite aceste coloane pentru altfel de situaţii decât cele care necesită escorte. Aceste escorte vor continua să existe, dar ele nu trebuie abuzate', a spus Dragoş Tudorache, în cadrul unei conferinţe de presă organizată la sediul MAI, scrie Agerpres.
Ministrul a subliniat că, de la moartea lui Bogdan Gigină, organizaţional, s-a refăcut complet modul în care sunt gestionate astfel de escorte, la nivel unei brigăzi a Poliţiei rutiere iar acestea au fost folosite doar la vizitele unor şefi de stat şi de guvern din străinătate, prezenţa motocicliştilor fiind impusă prin protocolul de stat.