Aflat, miercuri, la deschiderea unui magazin în București, ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a afirmat că prețurile la alimentele de bază au scăzut.
Conform datelor analizate de Consiliul Concurenţei, preţurile medii ale alimentelor de bază din marile lanţuri comerciale au scăzut cu până la 34%, în contextul aplicării prevederilor ordonanţei privind plafonarea adaosurilor comerciale, cele mai mari reduceri fiind la fructe şi legume.
Ministrul a identificat reducerile
„Am fost zilele trecute prin mai multe magazine pentru a vedea cum a fost implementată Ordonanţa privind plafonarea adaosului comercial. Am identificat lucruri foarte bune – şi în magazinele din reţeaua dvs. preţul alimentelor de bază a scăzut. M-aş bucura foarte mult ca şi în acest magazin (n.r. – Kaufland), împreună să identificăm şi să vedem preţurile scăzute la cele 14 produse agroalimentare, aşa cum au fost transpuse în Ordonanţă”, a declarat Florin Barbu.
Ministrul a mulţumit reprezentanţilor Kaufland pentru efortul comun în a sprijini românii cu venituri mici şi medii „în lupta cea mai grea cu preţurile la produsele agroalimentare”.
„Ştiu că aveţi un parteneriat cu Casa Unirea, aveţi un parteneriat foarte bun cu producătorii locali – şi m-aş bucura foarte mult ca acest parteneriat să continue, să-l consolidaţi mai mult, astfel încât pe rafturile magazinelor dvs. să fie cât mai multe produse româneşti”, a adăugat ministrul Agriculturii, la deschiderea magazinului Kaufland din Şos. Fabrica de Glucoză.
Barbu le-a mulțumit retailerilor
Ministrul Agriculturii postase și luni (7 august) seara fotografii cu prețurile unor alimente de bază, care au adaos comercial limitat, din mai multe magazine.
„Așa cum am promis, urmăresc, personal, evoluția prețurilor din magazine”, a scris Florin Barbu pe pagina sa de Facebook.
„Prețurile de astăzi, din câteva supermarket-uri! Așa cum am promis, urmăresc, personal, evoluția prețurilor din magazine!
Le mulțumesc retailerilor care au înțeles că solidaritatea este importantă, mulțumesc reprezentanților mass-media care monitorizează permanent prețurile celor 14 produse de bază, prevăzute în Ordonanță!
Am promis românilor produse românești pe rafturi, la prețul corect! #promisiuneindeplinita”, a conchis ministrul.
La 1 august 2023, a intrat în vigoare Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului care stabileşte măsuri temporare de combatere a creşterii excesive a preţurilor la 14 grupe de alimente de bază: pâine, lapte, brânză, iaurt, făină, mălai, ouă, ulei de floarea-soarelui, carne proaspătă de pui, carne proaspătă de porc, legume proaspete vrac, fructe proaspete vrac, cartofi proaspeţi vrac şi zahăr.
Casa Unirea a livrat anul trecut peste 200 de tone de legume şi fructe proaspete în reţelele mari retaileri din România şi peste 20.000 de conserve până la finele anului trecut, deşi activitatea societăţii a fost reluată abia în octombrie 2022.