România va investi 2,5 miliarde de euro pentru reabilitarea întregii infrastructuri de irigaţii, din cele 33 de miliarde de euro care vin de la Uniunea Europeană, 1,1 miliarde de euro vor merge către infrastructura de desecare şi drenaj, iar 2,1 miliarde de euro pentru combaterea eroziunii solului, a anunţat, marţi seara, ministrul Agriculturii, Adrian Oros, după cum relatează Agerpres.
„Avem un program de investiţii pe acest plan de rezilienţă a României. Toată lumea s-a întrebat ce vom face cu banii dedicaţi planului de rezilienţă a României. Am avut chiar astăzi şi săptămâna trecută o întâlnire bună cu ministrul Fondurilor Europene în care am cerut sume importante pentru aceste domenii: pentru reabilitarea întregii infrastructuri de irigaţii, 2,5 miliarde de euro, pentru infrastructura de desecare şi drenaj 1,1 miliarde de euro şi aici în parte parte este prins Banatul, dar şi alte zone, iar pentru infrastructura de combatere a eroziunii solului 2,1 miliarde de euro”, a spus Adrian Oros, la B1 TV.
El a explicat că a încercat să folosească aceşti bani pentru infrastructuri importate strategice, astfel încât Planul Naţional Strategic 2021-2027 să rămână un program destinat fermierilor şi plăţilor pe suprafaţă.
„Sunt bani europeni din programul de rezilienţă a României, din cele 33 de miliarde de euro. Am încercat să folosesc pentru aceste infrastructuri importate strategice bani din această zonă şi nu din Programul Naţional Strategic care se va relua din 2021 până în 2027, şi care este destinat fermierilor, plăţilor pe suprafaţă şi măsurilor de sprijin. Ne-am apucat de această strategie de gestionare a apei, care este una mai complexă, lucrăm la planuri, la programe şi în curând vom ieşi cu acest program bine conturat, dar şi bugetat pe măsuri”, a adăugat ministrul Agriculturii.