'Au fost foarte multe discuţii la nivel european referitor la eliminarea cotelor de lapte de la 1 aprilie 2015. Au existat anumite temeri ale producătorilor din România vizavi de o concurenţă care ar putea fi ceva mai puternică şi, în percepţia lor, am putea avea mai mult lapte importat poate la preţuri mai mici. Vreau să vă spun că estimările la nivel european pe care nu le-am făcut eu, ci comisarul european, sunt că, în anul 2015, producţia de lapte va creşte doar cu un procent. În legătură cu preţul, e foarte important de menţionat că în noul Cod Fiscal trimis la Parlament se prevede, de la 1 ianuarie 2016, cel târziu, scăderea TVA la lapte şi produse lactate. Asta înseamnă că pe raft preţul se va micşora. Aşteptarea mea este ca preţul să scadă, dacă nu 15 procente, măcar cu 12 procente, aşa cum s-a întâmplat la pâine. Asta înseamnă o relansare a consumului pentru că în România aveam o problemă legată de consum. Dacă vom avea un preţ mai mic vom avea un consum ceva mai mare şi, în egală măsură, o marfă colectată de la nivel naţional în proporţie ceva mai mare', a explicat Constantin.
Potrivit ministrului Agriculturii, până la intrarea în vigoare a reducerii de TVA la lapte şi produsele lactate, Guvernul poate interveni pentru a preîntâmpina eventuale perturbări apărute pe piaţă.
'Nu cred că vor exista probleme pe piaţă, dar noi ca stat membru avem datoria faţă de fermierii noştri să venim cu anumite măsuri pentru a-i pregăti. Am fost în anul 2014 alături de dânşii şi am schimbat modalitatea de subvenţionare. Acordăm pe lângă acea clasică plată pe cap de animal şi un sprijin suplimentar pentru producţia de lapte. În modul acesta am scos la suprafaţă o cantitate foarte mare de lapte, s-au redus şi importurile în anul 2014 şi sper să găsim şi în 2015 aceleaşi măsuri stimulative. Una dintre ele se referă la plata cuplată de 250 de euro suplimentar acordată crescătorilor de vaci pentru lapte pe cap de animal. Nu-i vom uita nici pe fermierii mici, iar pentru cei care au în proprietate sub 10 vaci să venim cu un ajutor de la bugetul de stat, astfel încât să-i sprijinim să depăşească această cantitate. Până la scăderea TVA la lapte şi produse lactate, suntem pregătiţi ca şi Guvern să intervenim oricând dacă vor fi anumite perturbări pe piaţă, la fel cum este şi Comisia Europeană pregătită să intervină dacă vor apărea anumite probleme', a spus Daniel Constantin.
Eliminarea sistemului cotelor de lapte începând cu data de 1 aprilie 2015 a adus noi reglementări privind livrarea laptelui de la producător către prim-cumpărătorul de lapte. Astfel, orice livrare de lapte pe teritoriul României se poate realiza doar în baza unui contract încheiat între părţi, iar durata contractului trebuie să fie de minim 6 luni. Orice livrare de lapte în afara contractului se sancţionează conform legii.
Operatorii care achiziţionează lapte, precum şi producătorii deţinători de cotă de lapte pentru vânzări directe trebuie să depună declaraţiile anuale privind livrările, respectiv vânzările directe, efectuate în anul de cotă 2014/2015, în perioada 1 aprilie – 14 mai 2015, informează, marţi, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).
Începând cu 1 mai 2015, operatorii economici care achiziţionează lapte de la producători trebuie să declare până pe data de 15 a fiecărei luni, cantitatea de lapte achiziţionată de la producători în luna precedentă.
APIA atenţionează operatorii economici şi producătorii de lapte că orice întârziere în depunerea declaraţiilor anuale poate genera blocarea depunerii cererilor pentru acordarea sprijinului cuplat în sectorul zootehnic pentru vacile de lapte, respectiv a cererii unice de plată. Producătorii deţinători de cotă pentru vânzări directe trebuie să completeze declaraţia anuală conform datelor din Caietul fermierului. Producătorul care deţine cotă pentru vânzări directe trebuie să depună declaraţia anuală chiar dacă nu a comercializat lapte sau produse lactate în cursul anului de cotă.
Cumpărătorii de lapte trebuie să depună la centrele judeţene APIA al regiunii pe raza căruia funcţionează, declaraţia anuală privind cantitatea de lapte achiziţionată în anul de cotă 2014/2015 termenul limită fiind tot 14 mai 2015.
Pentru cumpărătorii de lapte care nu depun la termen declaraţia anuală privind cantităţile achiziţionate, sunt calculate penalităţi pentru fiecare zi calendaristică de întârziere, începând cu data de 15 mai. Penalitatea reprezintă suma corespunzătoare taxei datorate pentru o depăşire de 0,01% din cantităţile de lapte care i-au fost livrate de producători pentru fiecare zi calendaristică de întârziere. Această sumă poate să fie cuprinsă între 100 şi 100.000 euro.AGERPRES