Florin Barbu face promisiuni
Luni, Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, le-a promis fermierilor din județul Mureș că nu vor întâmpina dificultăți în acest an. Acesta a subliniat că toate aspectele asumate în urma negocierilor cu colegii lor au fost oficializate în Monitorul Oficial. El a spus că unele dintre acestea vor fi reglementate în perioada următoare.
„Ştiu problemele cu care se confruntă fermierii români, ştiu revendicările pe care le au, am avut discuţii foarte importante atât cu fermierii din stradă, cât şi cu formele asociative. Vreau să liniştesc încă o dată fermierii români că procesele verbale pe care le-am încheiat, atât cu protestatarii din zona de Afumaţi, cât şi cu fermierii din formele asociative, toate lucrurile asumate prin acele procese verbale, o parte dintre ele deja sunt publicate în Monitorul Oficial. Şi săptămâna aceasta urmează celelalte acte normative şi cred că finanţarea pe care Ministerul Agriculturii o are pentru anul 2024 şi actele normative pe care noi le vom asuma în Guvernul României, fermierii în anul 2024 nu vor avea o dificultate în agricultura din România”, a declarat ministrul Florin Barbu.
Fermierii cer interzicerea produselor din Ucraina
Luni, fermierii din județul Mureș au prezentat ministrului Agriculturii o listă cuprinzând 13 revendicări. Printre acestea, se cere interzicerea tranzitului și a importurilor de cereale, semințe oleaginoase, șroturi și alte produse agroalimentare din Ucraina.
Printre cererile fermierilor mureșeni se află și demersurile la Bruxelles pentru obținerea de subvenții egale cu cele acordate altor state din UE. Precum și compensarea pierderilor suferite de fermieri în anul 2023 ca urmare a importurilor necontrolate din Ucraina.
În plus, aceștia au solicitat actualizarea ajutorului de stat pentru motorina folosită în agricultură. Precum și diferențierea acestui ajutor în funcție de panta terenurilor și dificultatea de exploatare a acestora. Fermierii au argumentat că în zonele deluroase specifice Transilvaniei, încadrarea în plafonul de 78 de litri la hectar este imposibilă.
Au fost formulate și alte solicitări. Printre ele sunt necesitatea verificării calității laptelui la punctele vamale. Rezolvarea plății pentru Controlul Oficial al Producțiilor (COP) și pentru animalele înscrise într-un Registru Genealogic (RG). De asemenea, fermierii au solicitat ca până la data de 30 ianuarie 2024, Ministerul Agriculturii să publice condițiile ce trebuie îndeplinite pentru a avea acces la bunăstarea vacilor de lapte sau de carne.
În cadrul cererilor, fermierii au insistat să fie consultați înainte de elaborarea noii legi a arendei. De asemenea, au evidențiat importanța prezentării dovezii de fermier activ la depunerea cererii pentru subvenții la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), au cerut măsuri pentru reducerea populației de urși și au solicitat menținerea facilității privind scutirea de la plata CASS până la data de 01 noiembrie 2023.