Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, a anunțat, vineri seară, că va accelera investițiile în infrastructura de irigații din România pentru a ajuta fermierii.
Executivul va accelera investițiile în infrastructura de irigații
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, a anunțat, vineri seară, că va accelera investițiile în infrastructura de irigații pentru a le oferi fermierilor români condițiile necesare pentru a obține producții cât mai bune.
Potrivit lui, în prezent, avem circa 3.000 de km de canale de irigații cu apă la nivel național. De ele beneficiază 342 de organizații ale utilizatorilor de apă.
„Sistemele de irigații reabilitate salvează agricultura românească și îi ajută pe fermierii români! Azi, în județul Buzău, i-am găsit pe câmp pe fermierii Alexei Lefter și Miron Teșcan, care finalizau campania de recoltare la porumb.
Mă bucur că am avut ocazia să stăm de vorbă despre soluțiile pentru agricultura românească și să aflu că în acest an destul de dificil, au obținut o producție de 16 tone/ha la porumb, datorită sistemului de irigații.
Acum avem aproape 3000 de km de canale de irigații cu apă la nivel național, de care beneficiază 342 de organizații ale utilizatorilor de apă. Continuăm și accelerăm investițiile în infrastructura de irigații pentru a le oferi fermierilor noștri condițiile necesare pentru a obține producții cât mai bune!”, a scris el, vineri seară, pe contul său de Facebook.
În curând, se va mări sprijinul cuplat în zootehnie
El a anunțat recent că, prin Planul Naţional Strategic, anul viitor, se va mări sprijinul cuplat în zootehnie la un total de 460 euro/ha cu o încărcătură de 3 vaci UVM (Unitate Vită Mare – unitatea de măsură pentru încărcătura de animale la hectar – n. r.) pentru cine produce porumb siloz.
Florin Barbu a încurajat producătorii să aibă discuţii cu toate asociaţiile, să ajungă la o abordare comună pentru acest sector. Astfel, la nivel de MADR, vor avea tot sprijinul pentru fermierii din zootehnie.
„Îmi doresc să facem performanță în zootehnie, dar o condiție esențială pentru a atinge acest obiectiv este să creștem efectivele de vaci de lapte în România. Veți avea la îndemână programul INVESTALIM, creditele subvenționate prin FGCR, iar MADR va veni cu forme de sprijin adaptate nevoilor sectorului, astfel încât sa creștem efectivele de vaci de lapte. Prin Planul Național Strategic, de anul viitor, se va mări sprijinul cuplat în zootehnie la un total de 460 euro/ha cu o încărcătură de 3 vaci UVM pentru cine produce porumb siloz.
Vă încurajez să aveți discuții cu toate asociațiile, să ajungeți la o abordare comună pentru acest sector, iar la nivel de MADR veți avea tot sprijinul pentru fermierii din zootehnie”, a afirmat ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, miercuri, la ședința Asociației Crescătorilor de Taurine din România, sediul IBNA Balotești.
Vă amintim, totodată, că Executivul a adoptat procedura de implementare a Programului Investalim. Programul este menit să majoreze capacitatea de procesare a produselor agroalimentare în România. Anunțul a fost făcut de către Florin Barbu, care a subliniat că că programul va beneficia de un buget total de 590 milioane de euro pentru perioada 2023 – 2026.