Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu a declarat că îşi doreşte o bursă electronică în cadrul târgului, pentru ca România să se alinieze cu acest tip de comerţ şi în acest domeniu altor ţări.
“Anul acesta am putut să fac ceva pentru oierit, în sensul că am mărit subvenţia pe cap de oaie de la 4,5 euro cât este în prezent, iar până în 2020, va creşte subvenţia pe cap de animal de 3-4 ori. Ciobanii din Vaideeni au un renume, am crescut şi eu aici, stând la stână, în munte, până la 7 ani. Acum situaţia s-a schimbat, nu mai este ciobănitul de altădată, a scăzut numărul crescătorilor de animale, şi de aceea dorim să venim cu un sprijin pentru transhumanţă. Mi-aş dori ca Vaideeniul să redevină ce a fost şi sper ca, în anii viitori, să facem la acest târg o bursă electronică, în special pentru ţările arabe, astfel să ne aliniem la comerţul electronic. Şi sper ca satul nostru să redevină ce a fost odată”, a spus Irimescu, la Vaideeni, unde a participat la cea de-a doua ediţie a Târgului de animale, citat de Agerpres.
Ministrul se declară nemulţumit de consumul redus de carne de oaie din România, pe care o consideră “cea mai sănătoasă”. “Este foarte important că am redeschis piaţa turcă şi urmează să mergem în Iran pentru discuţii pentru extinderea exportului. Este foarte important să popularizăm comerţul cu carne de oaie, nu doar cu animale, pentru că această carne, cea de oaie, este foarte sănătoasă şi să facem un program de promovare şi pentru Uniunea Europeană, deoarece are un mare deficit de carne de ovină. Şi nu e normal să se importe carne de oaie din Noua Zeelandă, atâta timp cât România a fost renumită în creşterea şi valorificarea în acest domeniu zootehnic. Nu e normal nici ca în România să se consume doar 2 kg de carne de oaie pe an, pe membru, faţă de Islanda, unde cantitatea este de 22 de kg”, a mai spus ministrul Agriculturii. La Târgul de animale de la Vaideeni au fost prezenţi peste 40 de crescători de animale – ovine, caprine, bovine – din 10 judeţe ale ţării.