„Azi noapte, la orele 00:00, am dat drumul la plata avansului pe suprafaţă pentru anul 2017. Toată reţeaua APIA a funcţionat de la miezul nopţii în toată ţara şi până în prezent au primit avansurile 24.464 de fermieri dintr-un total de 885.000, iar suma plătită se ridică la peste 42,1 milioane de euro. Avansurile reprezintă 70% din plata nominală pe suprafaţă din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) şi 85% din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR)”, a spus Daea. Acesta a precizat că APIA trebuie să plătească avansurile pe suprafaţă până la 30 noiembrie 2017, însă intenţiile sunt de a le finaliza până la începutul lunii noiembrie.
„APIA trebuie să finalizeze plăţile până la 30 noiembrie, însă cu siguranţă, prin organizarea noastră, prin eforturile şi angajarea specialiştilor, dar şi prin dorinţa de a da la timp subvenţiile, ne propunem să finalizăm plata avansului cât mai repede cu putinţă, respectiv până la începutul lunii noiembrie. Avem toate fondurile necesare, banii sunt asiguraţi, sunt în cont la APIA şi vorbim de câteva sute de milioane de euro. Totul este organizat, dar este important să avem răbdare pentru că nu putem da banii într-o singură zi pentru toţi fermierii”, a adăugat şeful de la Agricultură. De asemenea, începând cu 1 decembrie, APIA va continua să plătească toate subvenţiile aferente anului 2017. Comisia Europeană permite statelor membre să plătească avansuri de până la 70% în cazul plăţilor directe indicate în anexa I a Regulamentului (UE) nr. 1307/2013 şi de până la 85% în cazul sprijinului acordat în cadrul dezvoltării rurale menţionat la articolul 67 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013.
Plăţile finanţate din FEGA se vor efectua la cursul de schimb stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 30 septembrie 2017 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. În 2017, fermierii români au solicitat subvenţii europene pentru o suprafaţă de 9,541 milioane de hectare, în creştere cu 214.525 hectare faţă de anul trecut, în timp ce numărul cererilor de plată s-a diminuat cu aproape 17.000. „S-a încheiat campania de depunere a cererilor de plată luni, la orele 24:00. Dacă în 2016 au fost depuse 901.335 de cereri pentru o suprafaţă de 9.326.864 hectare, în 2017, la data de 15 mai, orele 24:00, fermierii au depus 884.397 de cereri pentru o suprafaţă de 9.541.389 hectare. Faţă de anul trecut avem mai puţine cu 16.938 de cereri, ceea ce demonstrează că s-au comasat suprafeţele, dar avem un plus de suprafaţă de 214.525 hectare”, a precizat ministrul Agriculturii, în data de 16 mai 2017. Sprijinul financiar aferent Campaniei 2017 este finanţat din FEGA, FEADR şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR). Agerpres