‘Dacă efectul de reducere a TVA la pâine se va resimţi, în sensul de a salva locurile de muncă, de oferi un mediu concurenţial corect, de a salva societăţile respective, de a avea încasări la bugetul de stat şi de a se ieftini produsele, abia în momentul acela ne gândim şi la extinderea măsurii de reducere a TVA şi la alte produse. Următorul produs, din raţiuni economice şi din calculele făcute la minister, este carnea, după aceea ne gândim la legume-fructe, la lapte şi în alte sectoare în care evaziunea a ajuns la cote alarmante. Credem că prin două acţiuni care vin în acelaşi timp, respectiv reducerea fiscalităţii şi întărirea controlului, putem să combatem evaziunea şi putem să avem efectele pe care le-am amintit’, a spus Constantin.
Întrebat când estimează că va fi redusă TVA la carne, şeful MADR a menţionat că într-un an de zile, cel mai probabil, august – septembrie 2014.
‘Dacă ştiţi acordul şi scrisoarea cu FMI, acolo se spune pe parcursul anului 2014. Este bine că avem un termen, nu atât de restrictiv, pentru a avea timp să se implementeze această măsură. Cred că, după un an de zile, undeva august – septembrie 2014, vom face evaluarea şi vom lua o decizie dacă vom extinde. Dacă măsura va avea succes, la pâine şi pe tot lanţul, FMI nu va mai cere măsuri de garanţii suplimentare, să creştem taxele în altă parte’, a adăugat ministrul Agriculturii.
Acesta a precizat că, potrivit statisticilor oficiale, preţul pâinii a scăzut, în medie, cu 11,5% după reducerea TVA la 9%.
‘Mă bucur că zilele acestea există anumite statistici, prezentate chiar de INS, care arată că preţul la pâine a scăzut cu un procent de 11,5%, în medie, ceea ce este un lucru foarte bun. Cei care au semnat un acord de bună voie cu MADR s-au ţinut de cuvânt şi preţul a scăzut exact cu diferenţa de TVA. Este primul efect benefic. Îmi doresc, în continuare, ca instituţiile de control să lucreze în acelaşi ritm. În luna septembrie au fost mult mai multe controale decât în trecut, au fost foarte multe sancţiuni, au fost foarte multe mijloace de transport indisponibilizate, foarte multe amenzi şi prejudicii foarte mari descoperite’, a explicat şeful MADR.
În ceea ce priveşte reducerea evaziunii în sectorul de legume şi fructe, Constantin a afirmat că se are în vedere modificarea legislaţiei pentru eliberarea certificatului de producător.
‘Ne gândim la înlocuirea acestuia cu un atestat de producător şi mai departe cu un carnet al producătorului care să însoţească marfa. Cred că aceste măsuri şi această legislaţie nouă poate să combată evaziunea fiscală şi în acest sector’, a adăugat oficialul Ministerului Agriculturii.
Evaziunea fiscală în sectorul cărnii este estimată la 230 de milioane de euro, după ce TVA a fost majorată la 24% la mijlocul anului 2010.
Reprezentanţii MADR au afirmat recent că odată cu introducerea TVA de 24% au ‘dispărut’ subit zeci de mii de tone de carne şi produse din carne, pe care le regăsim în economia subterană. Se apreciază că numai la carne de porc au dispărut 71.000 de tone în economia subterană la nivelul anilor 2011 şi 2012, ceea ce a condus la neîncasarea la bugetul naţional a 30 de milioane de euro.
SURSA: Agerpres