Spun discreționar și ilegal fiindcă din verificările efectuate se pare că a fost singurul demnitar care a aprobat conținutul programului și modul de împărțire al fondurilor, fără să ,,întrebe oficial” nici primul ministru și nici Parlamentul, iar când spun a întreba, mă refer la proceduri și acte normative legale care trebuiau să confirme aceste ,,discuții” și nicidecum șuete pe holurile Palatului Victoria.

Merită menționat de la început că acest demers jurnalistic are intenția de a trage un semnal de alarmă către toți factorii implicați (Guvern, Parlament și Președinție) pentru a mai salva ce este de salvat, deoarece dacă nu se va face nimic în termen foarte scurt pentru a se restabili legalitatea absolută a acestui program, este foarte posibil să nu  mai putem face ulterior nimic, iar consecințele vor putea fi dezastruoase.

Atenționez asupra acestui pericol, deoarece acest Program PAC 2023-2027 pentru agricultură, pe lângă sumele considerabile pe care le pune la dispoziție fermierilor aduce și foarte multe condiționalități și obligații nu chiar ușor acceptabile și în mod cert nu foarte iubite de aceștia, fapt care deja a dus la creșterea tensiunilor și nemulțumirilor.

Este posibil oricând până la sfârșitul anului, ca cineva interesat, un fermier de cultură vegetală, un apicultor, un oier sau un văcar, un viticultor sau un floricultor, cu sau fără orientări ecologiste sau extremiste, cu sau fără orientări politice sau religioase, să atace în instanța de contencios administrativ aceste acte normative adoptate fără respectarea prevederilor legale, ceea ce va duce foarte probabil la anularea acestora în parte sau în integralitate.

Astfel consecința va putea fi că toate sumele care vor fi alocate pe parcursul anului 2023 (poate chiar și 2024 la termenele actuale din instanțe) și care se vor ridica la peste 2 miliarde de euro pe an pot fi pierdute, deoarece în conformitate cu dreptul comunitar și transpus în legislația noastră, toate fondurile distribuite ilegal se recuperează indiferent a cui este vinovăția, iar cei păgubiți (adică fermierii) își vor căuta apoi dreptatea în instanță. Pentru cei care nu știu, aceste fonduri au peste 800.000 de beneficiari anual, adică ar fi un dezastru național și efectiv ar bloca de facto sistemul judecătoresc.

Dar revenind la chestiunea arzătoare, înainte de toate să prezentăm un pic firul evenimentelor pentru a fi mai simplu de înțeles pentru cititorii noștri întreaga poveste, mai ales că va conține și destul de multe aspecte juridice, care prin natura lor sunt mult mai ,,aspre” în înțelegere.

Odată cu aderarea la Uniunea Europeană în 2007, România ca și celelalte state membre beneficiază de politica agricolă comună (PAC) prin care acestea primesc anual fonduri europene nerambursabile pentru subvenționarea fermierilor dar și pentru contribuții financiare nerambursabile în dezvoltarea a numeroase programe agricole legate printre altele de investiții în utilaje agricole, irigații, depozitare, industrie alimentară și multe altele.

De aceea România a avut până acum mai multe programe, dintre care ultimele două au fost în perioadele 2014-2020 (primul) și unul tranzitoriu datorat pandemiei de Covid 19 pentru 2021-2022 (al doilea), iar acum a rămas de implementat diferența pentru 2023-2027 acesta având prevăzute fonduri totale care se ridică la ,,neglijabila” sumă de 15,8 miliarde euro, programul fiind acum în  stadiul de implementare legislativă și administrativă.

Povestea programului PAC 2023-2027 (menționat mai departe în text PNS) are două momente, cel pre mergător aprobării Comisiei europene din 7 decembrie 2022 și care a reprezentat perioada de elaborare și transmitere în vederea aprobării la Bruxelles a documentului de poziție al țării și cel post mergător aprobării Comisiei care se referă la perioada actuală de implementare al programului.

Momentul premergător deciziei CE – Ministrul Daea suflă singur în lumânări și împarte ”tortul” de 15,8 miliarde

Trebuie reținut că programul PAC 2023-2027 ar fi trebuit să reprezinte documentul de poziție al României și care a fost trimis spre aprobarea Comisiei europene. Acest program la fel ca și în cazul altor programe europene (vezi celebrul PNRR ,,născut” prin OUG155/2020) ar fi trebuit să aibă un ,,certificat de naștere”, adică un act normativ care să îi confirme modul de apariție legal.

În cazul nostru Guvernul ar fi putut iniția aceste acte normative care ar fi constituit ,,certificatul de naștere” al programului PAC, dacă acesta ar fi fost informat de această obligație legală de către Ministerul Agriculturii, care gestionează problemele agriculturii și industriei alimentare, acesta având și obligația în conformitate cu HG 30/2017, să inițieze proiecte de acte normative în domeniul gestionat.

Ministrul agriculturii se pare că în loc să respecte prevederile legale privind atribuțiile sale reglementate prin HG 30/2017 (art. 2 pct. 1 lit. e și art. 3 lit. r), unde se menționează imperativ că acesta poate reprezenta, iniția și negocia doar cu împuternicirea Guvernului, a decis în mod ilegal să treacă la elaborarea acestui program.

Astfel dacă se confirmă cele de mai sus, ministrul agriculturii a stabilit  obiectivele, măsurile și modul de împărțire a banilor în mod discreționar și cu încălcarea dispozițiilor legale în vigoare, a negociat apoi programul după propriile convingeri cu Comisia, la și aprobat în mod unilateral, consultându-se doar cu propriul ,,Guvern” din Ministerul Agriculturii, iar la final ca ,,să fie treaba treabă” neavând la bază nici un act normativ (împuternicire a Guvernului) pentru nici una din fazele prezentate, a trimis programul astfel ,,adoptat” Comisiei ca document de poziție oficial al României, iar aceasta crezându-l pe cuvânt l-a aprobat prin decizie.

În discuțiile cu diverse surse apropiate de Ministerul Agriculturii, s-a evocat teoria că ministrul agriculturii a făcut asta acoperit de regulamentele europene (Reg. UE 2115/2021 și Reg. 2116/2021) care reglementează modul de redactare al programelor PAC 2023-2027 pentru toate țările membre, dar și modul de gestionare ulterioară a fondurilor alocate, prin diverse mecanisme și reglementări cadru, unele dintre ele obligatorii sau altele asumate de fiecare stat membru.

Doar că aceste regulamente sunt adresate statelor membre și devin aplicabile fermierilor, inclusiv cei români, după elaborarea programelor, aprobarea lor de către Comisia europeană și apoi acestea urmând să fie implementate prin legislație națională proprie, deci nu elimină obligația funcționarilor (inclusiv demnitarii) să nu mai respecte nici o normă legală internă.

Mai mult aceste regulamente folosesc sintagma generală ,,statul membru trebuie să” dar fără să precizeze exact dacă Gigel, Georgel sau Săndel trebuie să facă, cum și ce să facă. Spun asta deoarece sunt foarte multe instituții implicate în astfel de programe, iar decizia nu poate fi luată de un ministru, fie acesta și al agriculturii, iar pentru asta ne gândim și la un exemplu dacă ministrul agriculturii poate stabili singur cum împarte 5 miliarde de euro pe categorii de investiții? Sigur că nu, deoarece conform legii nu are aceste competențe, deci cine aprobă?

Concret în opinia mea și din interpretarea textelor legale, acest program ca să fie asumat de România, trebuia aprobat în prealabil, doar că pentru asta ministrul agriculturii domnul Daea ar fi trebuit să inițieze un proiect de ordonanță (inclusiv de urgență) sau proiect de lege, în ambele cazuri fiind necesară aprobarea Guvernului, pentru certificarea acestui program, unde să prezinte obiectivele, indicatorii, modul de alocare al fondurilor si multe altele și apoi prin oricare din soluțiile de acte normative posibile a fi fost adoptate, ar fi trebuit să fie transmise si supuse analizei și aprobării Parlamentului, situații care nu s-au întâmplat în realitate.

Dacă ministrul ar fi respectat această procedură, atunci programul PAC ar fi ajuns în dezbatere parlamentară, ori ca proiect de lege, ori ca ordonanță, în ambele cazuri existând apoi un vot din partea Parlamentului, situație care ar fi exprimat manifestarea democrației și respectarea Constituției, lucruri care se pare că sunt mult prea puțin importante pentru un ministru întrepătruns genetic de apucăturile trecutului de sorginte comunistă.

Formula unor acte normative care în final ar fi ajuns pe masa Parlamentului era singura soluție legală, deoarece Guvernul nu ar fi putut aproba acest program prin hotărâre, asta conform art. 108 din Constituție și coroborat cu art. 37 din OUG57/2019 (Codul administrativ) deoarece ,, Hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor.”,  adică lege (sau ordonanță) care în acest caz nu există.

Există cei drept în Codul administrativ la art. 25 lit e) un text care îi poate induce în eroare pe cei mai puțin aplecați asupra problemei și unde se arată că Guvernul ,,aprobă, prin hotărâre, strategiile, programele și metodologiile, pe domenii de activitate;” dar acest text trebuie să se înțeleagă coroborat cu cele două articole din Constituție și Codul administrativ care sunt primordiale și prezentate anterior, iar în acest caz înțelegerea corectă a textului ar fi de fapt că se pot aproba astfel de documente care în prealabil au fost aprobate prin lege (sau ordonanță) lucru care nu este de actualitate în cazul nostru.

Mai este de ridicat un aspect, în sensul că negocierea acestui Program de către autoritatea română competentă cu Comisia Europeană ar fi necesitat și un mandat general de reprezentare, iar acest mandat conform prevederilor HG 37/2017 ar fi trebuit redactat de către Ministerul Agriculturii, avizat de ministrul afacerilor europene și ministrul de externe și în final aprobat de către primul ministru. Dacă acest mandat nu există (iar după informațiile mele neconfirmate oficial asta ar fi situația), înseamnă încă o dovadă în plus care ar putea justifica opinia că poate ministrul  este singurul care a orchestrat această situație. Dar dacă mandatul există, situația se complică și înseamnă că si alți demnitari au fost implicați în această situație, este drept cu intensități diferite.

Nu în ultimul rând aceste mandate se analizează și de către Parlament în baza unei informări semestriale a Guvernului în baza Legii 373/2013, așa cum ar fi trebuit să analizeze și Programul PAC 2023-2027, lucru întărit și prin prevederile acestei legi.

Revenind deci avem un program care mă întreb dacă nu a fost doar niște foi, deoarece document de poziție nu se poate numi neavând aprobări legale? Acest lucru înseamnă oare că nu poate fi atacat în civil fiindcă de fapt nu există, iar acest lucru duce către interpretare penală? Ce este de reținut aici termenul de prescripție în cauzele penale este de ani. Poate va conta.

Momentul post mergător decizie CE – Ministrul Agriculturii arată degetul mijlociu Parlamentului?

Trecând mai departe, ajungem la momentul 7 decembrie 2022, când primim Decizia CE 8783 prin care Comisia ne aproba programul PAC 2023-2028. Moment de bucurie și entuziasm la Ministerul Agriculturii, unde ministrul Daea nu uită să arate ce înseamnă o conducere înțeleaptă a unui minister atât de important.

Doar că pe 28 decembrie 2022, același ministru anunță adoptarea a două hotărâri de Guvern  cu numerele 1570 și 1571, inițiate de Ministerul Agriculturii prin care se adopta cadrul de implementare al programului PAC 2023-2027, dar surpriză mare și pentru acest cadru de implementare trebuia să existe o lege (ordonanța) care să fie fundația acest HG, lucru care așa cum începem să ne obișnuim, sunt inexistente.

Dar de data aceasta, inclusiv cei de la Ministerul Agriculturii care au redactat nota de fundamentare pentru HG 1571/2022, arată, intenționat sau nu, că ce susțin eu prin acest material este adevărat, deoarece prezentând cadrul general legislativ, confirmă că precedentele două programe PAC din 2014-2020 și 2021-2022 au fost adoptate prin OUG 3/2015 respectiv OUG11/2021, iar Constituția între timp nu a suferit revizuiri.

Mai mult, prin Reg UE 2115, art. 9 ultimul paragraf, chiar Comisia arată că ,, Statele membre instituie cadrul juridic care reglementează acordarea sprijinului din partea Uniunii către fermieri și alți beneficiari în conformitate cu planurile strategice PAC….”  deci nu mai sunt comentarii suplimentare privitor la faptul că era și este necesară aplicarea legislației naționale, respectiv adoptarea unor ordonanțe și nicidecum hotărâri de Guvern, deoarece ca și în primul caz, s-a blocat dreptul Parlamentului la control și decizie legislativă.

Sunt și voci care susțin că regulamentele ar ține loc și de legi, lucru corect în anumite situații, doar că aceste regulamente se adresează țărilor membre, iar aprobarea programului PAC s-a făcut prin decizie a Comisiei care este act fără caracter legislativ, iar acesta indică ca beneficiar decât România, deci nu este adresabilă fermierilor, pentru aceasta fiind necesară o legislație internă.

Această interpretare au avut-o și specialiști ministerului la precedentele două programe PAC care și acelea tot în baza unor regulamente s-au realizat, dar ……… apoi au dat OUG. De ce oare? Când s-a greșit?

Concluzii

Cel mai important în acest moment este de remediere a problemelor legislative legate de aprobarea și implementarea programului PAC 2023-2027, ceea ce ar însemna în opinia mea, adoptarea de urgență a unei ordonanțe de aprobare a programului și în al doilea rând trebuie abrogate HG 1570 și 1571, ambele din 2022 și înlocuite prin aprobarea unor OUG,  care ulterior toate să poată fi analizate și aprobate de Parlament  în regim de urgență pentru a se ,,curăța” mizeria juridică existentă.

O a doua chestiune care trebuie lămurită, este dacă această posibilă intenție de eliminare a Guvernului dar mai ales a Parlamentului din procesul decizional și legislativ, este doar vina exclusivă a Ministerului Agriculturii prin cei care au luat deciziile, sau există și o culpă colectivă a departamentelor de avizare și a unor demnitari din numeroasele ministere care au fost avizatoare în acest caz. Totuși în același timp îmi place să cred că nu a fost o acțiune concertată și care să fi avut legătură cu modul de alocare al fondurilor din acest program, dar aspect care nu poate fi exclus în totalitate.

Trebuie analizat și dacă ministrul agriculturii a avut mandat legal de negociere a acestui program în conformitate cu HG 34/2017, iar dacă acesta nu a existat înseamnă că sunt distorsiuni grave în modul de funcționare a Sistemului de gestionare a mandatelor de reprezentare, care ar trebui să dețină evidența și controlul emiterii acestora, dar și natura limitelor de negociere acordate.

Nu în ultimul rând cred că se impune trimiterea în control a departamentul Primului Ministru, iar confirmarea celor menționate aici va trebui urmată de o decizie ulterioară de curățare a problemelor de natură juridică, însoțită în mod cert și de demiterea tuturor celor responsabili.

În rest numai de bine.