“Sunt foarte mulţi investitori străini care vin şi creează o direcţie în România. Am vorbit de foarte multe ori, dincolo de ceea ce înseamnă laptele – vaca de lapte este o tradiţie în România, să dezvoltăm vaca de carne şi acest lucru trebuie stimulat”, a spus ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, citat de Agerpres.
Pe de altă parte, a spus ministrul, trebuie intervenit şi la tehnologiile de producţie.

“De multe ori, nu neapărat în zootehnie, dar în alte sectoare, ne uităm de ce produsele pe care le importăm sunt mai ieftine. Dincolo de ceea ce se întâmplă în hipermarket-uri şi costul de producţie din România este ceva mai ridicat şi trebuie să îmbunătăţim tehnologia”, a mai spus oficialul.

Daniel Constantin a menţionat şi că Ministerul Agriculturii intenţionează să implementeze, în următoarele şapte luni, un program care vizează dezvoltarea sistemului de irigaţii şi că în aceste zile, împreună cu ministrul Leonard Orban, va face cererea către Comisia Europeană pentru ca zona de irigaţii să figureze ca obiectiv de finanţare din fonduri structurale de la UE.